10 plaiuri magice de vizitat în lume

This post is also available in: Engleză

Cu fiecare poveste pe care-am savurat-o cu ochii inundați de curiozitate, am rămas fascinată. Ce mi-au rămas cel mai adesea în minte sunt locurile magice, riscante și pline de-aventură pe care le-aș parcurge oricând, cu emoții: livada cu mere de aur, pădurile dese și întunecate în care sălășluiesc zâne damnate sau vrăjitoare, castelele părăsite, dar mai ales peșterile în care dormeau dragonii. Să nu mai zic de casele zmeilor: oare cine le-o fi decorând căminul, au parte de colțuri feng shui și de un cuier în care paloșul chiar se-ntoarce singur? Pueril, dar nu-mi spune ca tu nu te-ai întrebat de unde inspirație pentru aceste locuri sau de ce nu există și-n viața reală! Sau că n-ai visat, măcar o dată, că rămâi suspendat pe fragmentele de pământ plutitoare, verzi, pline de vegetație, precum cele din Avatar. Eu am pățit-o. Ei bine, unele există. Mai exact, cele ce urmează, departe de sci-fi, jocuri virtuale sau filme apocaliptice ori fairytale-like. Direct din natură. unu

Insula Socotra, Yemen

Dacă ai spirit aventurier în tine și ești atras de SF, tărâmul ăsta e presărate de lumină, pământ arid și copaci sub formă de ciuperci. Ai avea impresia că cine știe ce animale dubioase se-ascund în coronamentul lor. Ce-i drept, este unul dintre locurile virgine încă, nepopulate, aflate departe, în Marea Arabă. A fost familiară egiptenilor, a descoperit-o Marco Polo și pare-a fi neschimbată de atunci, adăpostind în jur de 80.000 de băștinași. Peșteri, vegetație bizară și forme extraterese ale plantelor și copacilor, dintre care 33% dintre specii se găsesc numai aici, te fac să te întrebi pe ce planetă ai ajuns. Copacii specifici zonei, în formă de ciuperci, sunt simbolul locului și se numesc Copacii cu Sânge de Dragon. La adăpostul lor te simți minuscul.

doi

Calea spre Iad, Turkmenistan

După cum spune și numele, este vorba de o profundă groapă luminată de focuri și lumini, în mijlocul deșertului Karakum. Ești fan Stăpânul inelelor? E clar, dacă ajungi aici, ai impresia că ai dat piept cu porțile Mordorului. Dar mai exact, această prăpastie este un crater lăsat accidental de geologi, în 1971, lăsat să ardă spre deliciul vizitatorilor. Primii au fost oamenii de știință societici. Focul arde datorită zăcămintelor de petrol din străfunduri. Iadul s-a dezlănțuit când ceva a mers prost în timp ce se încerca extragerea rezervelor naturale ale Pământului. Acum, ai când ajungi pe marginea groapei de foc, ai impresia că ai de ales între viață și moarte. Ah, natura.

trei

Hobbiton, New Zealand

Dacă tot am amintit de trilogia inelului, dacă personajul tău preferat sau caracterul de jocuri virtuale este hobbitul, atunci aici vei avea parte de răsfăț vizual. Micul oraș Matamata este locul de basm în care filmările trilogiei au avut loc, iar guvernul a decis, din fericire pentru pasionați, să lase intacte drumurile și canalele săpate, ca metodă de-a promova turismul și de-a satisface fanteziile fanilor. Partea bună e că, precum în Stăpânul inelelor, căsuțele, tunelele și toate locurile construite pentru film arată atât de pitoresc și de bine adaptate la natură, încât orașul cu totul pare desprins din poveste. Din păcate, niciun hobbit nu-ți va răspunde la ușițe.

patru

Cano Crystales sau râul psihedelic

Unde mai vezi atâtea culori lichide amestecându-se ca într-un trip pe shrooms, în viața reală? Doar în junglele columbiene, unde halucinația se contopește cu realitatea. Skepsisul este că nuanțele fluorescente, vii, neon, ale râului, apar doar pentru o perioadă scurtă, cândva între sezoanele uscate și ploioase, dar atunci ajungi să te-ntrebi dacă nu cumva ai avut parte de prea multe psihedelice la viața ta și dacă acum au efect permanent de visare. Ei bine, ciupește-te, totul e real, te poți opri din băut litri de apă. Acum: explicația simplă este fenomenul pe care algele îl produc pe fundul oceanului și nu apare nicăieri în lume, în aceeași combinație. Un tărâm subacvatic a cinci culori magice. Localnicii îl numesc “rîul care-a curs din paradis”.

cinci

Satul de iglu, Finlanda

Dacă-ți plac la nebunie zăpezile, expedițiile și aventura, încearc-o pe asta: un sejun într-un iglu spațios, cu pereți și tavan de sticlă, în mijlocul unei păduri, unde iarna e anotimpul permanent, liniștea-ți oferă pace, iar peisajul, acel sentiment de-a dormi sub luminile Nordului și-a fi cunoscut frumusețea lumii mute. La o aruncătură de băț, ai copaci îmbrăcați în cojoace de gheață și zăpadă, care-i încarcerează ca pe niște uriași monștri marini. Un kraken nordic, uitat de prin adormit prin Înfruntarea titanilor sau 20.000 de leghe sub mări, anyone? sase

Falnicul castel Neuschwanstein, Castelul pe bune al Cenușăresei

Mă-ndoiesc că mai sunt fete care să fie absorbite de gândul de-a fi dansat vals în castelul bietei Cenușărese. Prea mult sirop și prea multe relații zdrobite de la citirea poveștii. Dar Germania adăpostește, pentru cele care vor să se furișeze departe de privirile maturilor în ACEL castel din desenele Disney cu sus-numita prințesă, au ocazia să se minuneze ca o prințesă virgină în așteptarea prințului. Eu aș face o plimbare mai degrabă prin Castelul fetei în alb, al cireșarilor lui Constantin Chiriță. Ridicol de asemănător celor din basme, palatul specific secolului XIX este plin de stil – prea mult chiar, iar priveliștea este siropoasă și albă. Albă de la piscurile munților îmbătrâniți de iarnă, copaci scuturați de zăpadă și stânci abrupte ce protejează zidurile castelului cu turle semețe. Un basm de-adevăratelea, ridicat de Ludwig II de Bavaria, care-a trecut, pesemne, printr-o fază mult prea dulce a vieții. Se pare că și-ar fi petrecut timpul visând cu ochii deschiși și se vedea un rege ca-n basmele populare. Deși palatul se dorea a fi un refugiu, a fost deschis publicului larg după moartea lui Ludwig, în 1886. Din fericire, personajul nostru real nu era atât de idealist cum credeam. Totuși, a construit toalete moderne, dușuri reci și calde și un sistem de încălzire. Misterul care bântuie, însă, este cel al morții lui.

sapte

Peștera Templului, Borneo

Borneo în sine este un loc magic. Acolo găsești cea mai mare molie, dar și peșteri imense, înalte și acoperite de vegetație de-un verde crud. Una dintre ele se numește Peștera Batu și duce chiar în centrul muntelui în care se află. Acolo sălășluiește un templu misterior, de origine hindusă, ce-amintește de filmele de-aventură, de genul Indianei Jones. Nu știu dacă a găsit careva comori uitate, sfaturi pline de înțelepciune sau secrete riscante, însă locul e desăvârșit.

noo

Majlis Al Jinn sau Peștera Minunilor

1001 de nopți, povești cu Aladdin sau istorisiri orientale – toate au în comun peșteri precum aceasta. A doua cea mai mare din lume, în ea se poate intra doar printr-un orificiu de deasupra ei. Asta înseamnă să ai curaj să te strecori pe frânghie în jos, la 150 m adâncime. Nu cred că vei da de vreun spiriduș cu o oală de bănuți de aur sau ginni care să-ți împlinească dorințe, dar poți încerca pentru doza de adrenalină și uimire.

Sursa: http://www.bizarbin.com/

Leave a reply