10 filme animate ciudate, dar misto

This post is also available in: Engleză

A durat mult până ca lumea animată să fie divizată puternic în producții masive Disney și anime-uri japoneze. Primele comerciale, dar pline de dulceață, cele din urmă pline de înțelesuri ascunse celor dintâi. Poate le iubim concomitent, însă mie personal mi-au atras atenția, de ceva timp încoace, cele japoneze. Deh, niciodată nu e prea târziu, știm, știm! Cele ce urmează sunt fascinante, complexe, profunde și pline de simbolism, iar pe ici-colo audc și o minima moralia.

Facem abstracție de animațiile Disney ori anime, iată o listă de dubioșenii care s-ar putea să vă încânte vizual și spiritual.

 

Vampiros en La Habana 1985

1Juan Padrón a creat acest film cubanez despre un vampir, trompetist de profesie, care poate păși în lumină grație unui antidot. Skepsisul e că niște mafioți internaționali sunt pe urmele antidotului, prin urmare și ale vampirașului nostru de clasă mijlocie. Divertismentul și animația simplistă, dar de mare efect.

Urmărește aici trailerul

Idiots and Angels 2008

Deja sună incitant. Unui tip nenorocit și vai de capul lui îi cresc niște aripi. De aici, reputatul animator Bill Plympton construiește și deconstruiește momente delirante, dar încarcate de compasiune. Totuși. Animația e suprarealistă și cam înfiorătoare.

Urmărește aici trailerul

 

Chico y Rita 2010

Autorii lui, Fernando Trueba, Javier Mariscal y Ton Errando dau clasă cu muzica aferentă animației. Pelicula celebrează moștenirea cubaneză a epocii jazzului și plusează cu replici citate din cinematografie. Un tribut general adus Cubei, cu bune și rele, pasiune și amor fierbinte.

Urmărește aici trailerul

 

Allegro non troppo 1976

Din titlu ne amintește de muzică simfonică. Este o parodie aparținând lui Bruno Bozzetto, construită din pasaje de muzică și animație, aparent copilărească. Este un festin al nerușinării cu un rezultat apoteotic. Ce atrage atenția e pasajul dedicat Boléro-ului vestitului Maurice Ravel.

Urmărește aici trailerul

 

The Illusionist 2010

hhA fost nevoie de 3 ani pentru ca scenariul regizorului și comediantului Jacques Tati să ofere această animație nostalgică și elegantă, inspirându-se în mare parte din filmul mut. Celor mai spirituali din fire, căci povestea ilustrează fațetele divertismentului în continuă schimbare, față în față cu reacțiunea tehnologică, într-o peliculă ce merge pe hazul de necaz.

Urmărește aici trailerul

 

 

Watership Down 1978

Seamănă cu genul occidental tradiționalist, are accente puternic realiste, dincolo de povestea despre animale. Aici nu e vorba de iepurași drăgălași, ci de iepuri, de sânge și moarte. Natura și sălbăticia ei, în minunata ei desfătare, o poveste adaptată după povestea de aventuri a lui Richard Adams, care i-a adus și numeroase premii de carte. O animație clasică!

Urmărește aici trailerul

 

The Secret of Kells 2009

Iată și unul fantezist, care m-a bucurat vizual. Un tânăr trebuie să scrie cartea lui Kells, o fetiță iluzorie, pentru a salva irlandezii secolulului XIX. O splendidă animație candidă, frumoasă, ce amintește de ilustrațiile de carte pentru copii bogate în culori, și se perindă în jurul dragostei pentru cărți și natură. Ne lasă cu o lecție despre înțelegere și curaj, cu personaje delicioase, marca Tomm Moore și Nora Twomey.

Urmărește aici trailerul

 

Sita sings the blues 2008

Încă o animație delicioasă și din partea Ninei Paley, sub licența Creative Commons. Sare peste standardele binecunoscute, de la montaj până la tematică: legenda Ramei din Ramayana, o celebră poveste hindusă despre zeița în cauză. Ramayana explorează valorile umane și conceptul de dharma – tot ce ține de normele corecte de a trăi în univers, cu personaje comice.

Urmărește aici trailerul

 

A scanner darkly 2006

O animație reușită construită peste personaje reale în live action, după povestea lui Philip K. Dick, regizată de Richard Linkater, unde un polițist sub acoperire din viitor e atras de un nou drog și-și pierde identitatea. Dialoguri inteligente și fir narativ eclectic.

Urmărește aici trailerul

 

Yellow Submarine 1968

Untitled

Cine-i fan Beatles, să ridice mânuța sus! Una dintre peliculele în care umorul, psihedelicul, critica, emoția și puterea muzicii Beatles trec într-o poveste curajoasă într-o perioadă speriată de tabu.

Urmărește aici trailerul

 

Sursa

 

Leave a reply