Howl’s Moving Castle, un spectacol vizual plin de magie japoneza

This post is also available in: Engleză

Este unul dintre acele filme pe care trebuie să le savurezi de două-trei ori înainte de-a înțelege povestea și personajele, fiecare în parte. Deloc plictisitoare, pelicula din 2004 a marelui scenarist și regizor japonez Hayao Miyazaki este o capodoperă vizuală, opulentă în detalii care fură privirea și plină de semnificații dincolo de aparența jucăușă specifică animațiilor. Dar, cu toată înclinația lui vădită pentru spiritualitate, nu excelează la capitolul fir narativ, precum ne-am fi așteptat după “Spirited Away”. Însă fascinația stârnită de spectacolul efectelor vizuale și de culorile vivide te va fixa mai confortabil în fotoliu, până la final.

moving

O întâlnim pe Sofie, o romantică de 18 ani care lucrează într-un magazin de pălării, meditând nemulțumită la adevăratul sens al vieții. Nesigură și umilă, cade pradă hărțuirilor sexuale ale unor bărbați libidinoși, la un colț de stradă. Salvatorul ei apare în mod neașteptat sub chipul vanitos și seducător al lui Howl, un tânăr vrăjitor ce-și are căminul într-un castel ambulant care-aduce mai degrabă cu o creatură urâtă pe patru picioare, ce șuieră din toate încheieturile. Întâlnirea lor magică anunță, de altfel, previzibil firul romantic al filmului. Intriga se țese odată cu transformarea lui Sofie într-o bătrână grasă de 90 de ani – personaj recurent în animațiile scenaristului – de către Vrăjitoare (Witch of the Waste).

howl_blog

Ceea ce am apreciat imediat este maturitatea personajelor și lecțiile lor de viață, cât și clasica dualitate între aparență și esență, care transpare la tot pasul. Tot o marcă clasică a filmelor lui Miyazaki este ideea că binele și răul se joacă în fiecare. Nu există băieți buni și băieți răi, iar filmul nu este un desen animat pentru copii. Conștientă de transformare, Sofie preferă resemnarea în locul disperării și caută, rațional, un leac care s-o aducă la normal. Ajutată de-o sperietoare să intre în castelul lui Howl, se împrietenește cu locuitorii casei: demonul focului, Calcifer, supus vrăjitorului, și Markl – protectorul ușii care poartă vizitatorii în alte lumi și dimensiuni. Face un pact cu spiritul focului – personaj foarte intrigant și vital pentru finalul filmului – pentru a o ajuta să găsească leacul îmbătrânirii, în schimbul ruperii legăturii lui mistice cu stăpânul castelului. Încercările înfricoșătoare prin care trece Sofie, care nu s-a crezut niciodată o fată frumoasă, îi transformă brusc nesiguranța și romantismul în înțelepciune – o surpriză puternică și o lecție de viață superbă pentru audiența tânără acutală, atât de obsedată de tinerețe fără bătrânețe, în defavoarea altor orori ale vieții.

De aici, lucrurile se complică într-atât încât te pierzi în relațiile ambigue ale personajelor, în răzbunarea bizară a Reginei regatului, o vrăjitoare răutăcioasă care duce un război fără sens (contextul politico-social incomplet al filmului), dar și în întinerirea inconștientă a lui Sofie în anumite stări. Derulările de cadre din alte lumi, frânturi ale războiului și scântei din copilăria lui Howl îngreunează firul narativ, fiind aproape imposibil să investești emoțional în personaje, când înțelegi cu greu cine cum e.

bd03_original

Pe de altă parte, momentele de cumpănă ale vrăjitorului narcisist sunt savuroase. Dualitatea lui este încântătoare: deși de multe ori dă impresia unui tip plin de el și copleșit de accese de disperare adolescentină și anxietate puerilă, este un vrăjitor puternic care tinde să se transforme într-o bestie cu aripi negre în clipe de disperare – acum, doar Sofie îl poate potoli cu simțul ei educat. Răbufnirile amuzante, ușor incisive, ale tinerei cu chip îmbătrânit fac deliciul filmului, iar candoarea și grija necondiționată față de semeni, inclusiv față de Vrăjitoarea care a transformat-o din gelozie, sunt impresionante. Abstracție de aceste momente, nu-ți rămâne decât să te lași vrăjit de exuberanța vizuală și purtat de magicul lumii fantastice făurite de regizor, care a adaptat remarcabil romanul omonim al Dianei Wynne Jones.

E un film copleșitor, cu atât de multe semnificații spirituale și psihologice și o umanitate a personajelor pline de temeri și nesiguranțe, că ești atras, frustrant, dar involuntar, să revezi cu drag această poveste de dragoste ce-aduce aminte de Frumoasa și Bestia.

 

Leave a reply