Elful, ingerul si demonul lumii fantastice

This post is also available in: Engleză

0a225ab5d9774e99da5736c62c16a454

 Ne-am obișnuit cel mai probabil cu imaginea lui Legolas din trilogia lui Tolkien, regizată de Peter Jackson: de statură umană, cu privirea cristalină, urechi ascuțite și lungi și un lung păr blond platinat, îmbrăcați în veșminte din cap până-n picioare și de-o frumusețe divină, fiind greu să discerni între femeie și bărbat elf. Doar că, la bază, au variat puțin treburile privind acest semizeu angelic al naturii și fertilității, apărut în mitologia pre-creștină și în religiile nordice.

elf

 În mitologia scandinavă, elfii sunt pe picior de egalitate cu dwarfii, trăiesc în păduri sau colțuri de natură cât mai ferite de ochii curioși și nu sunt ființe exclusiv de partea binelui: Dökkalfar sunt the bad guys și Ljosalfar sunt the good guys – primii trăiesc în peșteri și păduri umbroase, ultimii în cer și spații luminoase. Elfii reprezintă creaturi atât de luminoase, că se compară cu soarele. Sunt ființe spirituale, care cu greu se pot diferenția de zeii și zeițele nordice, cu care sunt adesea comparați. De aceea conceptul lor apare încă din cele mai vechi texte nordice. În relațiile cu oamenii, ei sunt descriși ca fiind, cum menționam mai sus, duali în relație cu ei: pot genera boli, dar au și puterea de a îi vindeca, mai ales dacă faci un sacrificiu în cinstea lor. Iar dacă cumva dragostea se ivește la orizont între un elf și un om, copiii lor ar fi semi-elfi, semi-oameni: imaginea de om normal este surclasată de puterile de elf. Mai mult, un om poate să devină și elf după moarte, conform mitologiilor nordice. Ce le face atât de speciale pe aceste creaturi extraordinare, divine și pline de lumină este că, deși creștinismul își intrase în rol în culturile germanice, oamenii au continuat să le venereze, chiar mai mult decât pe zeii înșiși.

Folclorul islandez menține elfii drept ființe respectate, care impuneau frică și admirație deopotrivă. Despre ei se vorbea cu greu și superstițiile referitoare la elfi încă mai dăinuie și astăzi. Studiul efectuat în 2006-2007 de Facultatea de Științe Sociale ale Universității din Islanda arată că nativii încă mai cred în fantome și elfi.

În cultura germanică, elfii sunt creaturi minuscule și răutăcioase, farseuri care aduc boli ori coșmaruri oamenilor, care fură nou-născuții și îi înlocuiesc cu plozii lor deformați – credință ulterioară celei în care erau asociați cu zânele bune și magice. Ca și în concepțiile daneze, Erlkönig este prevestitorul morții, apărând în viața cuiva care este aproape de moarte, pentru a-l anunța  – fără rost – cum va muri, în pace sau în chinuri, în funcție de expresia feței elfului.

Cât despre forma lor, diferă de la minusculi la foarte înalți, în timp ce elfele ar fi adeseori confundate cu femeile, doar că înfățișarea lor de la spate era aproape invizibilă, asemenea unui copac fără miez, lipsit de substanță. Folclorul danez continuă să farmece vizitatorii hanurilor și ale caselor tradiționale și accentuează latura erotică a elfilor, seducători și senzuali din cale-afară, porniți pe urmele bărbaților, împătimiți ai dansului și sexului.

Mai exact, elfele se perindau pe lângă Regele elf, ca harem al acestuia: frumoase, palide, cu părul blond, în rochii diafane și albe, dansând hipnotizant în special în apropierea mlaștinilor, pădurilor și cimitirelor, când ceața era deasă. Oricine le zărea, era pe loc atras în jocul lor până la epuizare, elfele dilatând timpul în timpul dansului. Câteva ore deveneau zeci de ani, astfel că moartea era iminentă. La fel, în cazul în care un om era răpit de un elf, primul era folosit pentru sex și ajungea să înnebunească literalmente ori să moară.

În cultura engleză veche, nimfele grecești și romane erau traduse prin termeni derivați din aelf, ceea ce sugerează asocierea lor. Însă mai interesante sunt trimiterile literare la ținuturile mistice ale creaturilor, Elphame sau Elfland, descrise în mod negativ. Rareori referința la un elf era pozitivă. Mai degrabă, aceștia apăreau ca personaje răufăcătoare, responsabile de crime și violuri, de statură mică și cu personalități insidioase.

În perioada modernă, o foarte interesantă portretizare a lor ca niște copii cu sindromul Williams-Beuren (tulburare neurologică ce presupune trăsături longiline, distincte, comportament vesel, capacitate de socializare accentuată, abilități de învățare a limbilor străine rapid și boli de inimă). Acum, elfii își mai pierd din machiavelism, dar au tendința de-a se băga în treburile oamenilor. Faptul că oamenii de la țară au ajuns la oraș, cu timpul, trăsăturile lor precum invizibilitatea, misticismul și asemănarea cu zânele au fost și ele mai pronunțate și au rămas în cultura pop.

Există și variante mai obscure la angelicul elf tolkian, în credința norvegiană. Folclorul norvegian povestește despre elfele Hudras, femei atât de frumoase că seduc bărbații să se căsătorească cu ele, pentru a scăpa de înfățișarea grotescă cu spatele asemănător unei scorburi de copac și coada de vacă. Dacă logodnicul vrăjit o vede așa cum e  ea în realitate, înainte de nuntă, elfa îl va ucide. Dacă ajung căsătoriți, ea va prinde contur uman, dar tot își va ucide soțul, moartea fiind din prima clipă destinul omului sedus de această creatură.

În niciun caz mitologia n-are legătură cu ideea de elf în cultura de masă, în special americană, unde am dat piept cu elfii lui Moș Crăciun, pe post de ajutoare săltărețe cu căciulile verzi ori roșii căzute pe ochi, la împachetarea cadourilor. Povestea asta a început să prindă contur abia în 1879, dar a rămas, iată reclamele la Coca Cola, puternic impregnată în conștiința de masă.

             Elfii lui J. R. R. Tolkien

Cel mai important eveniment în parcursul istoric al legendei elfilor rămân, însă, fabuloasele scrieri ale lui J.R.R. Tolkien, cu trilogia Stăpânul inelelor, unde ne-am trezit  confuzi de alura serenă a elfilor poleiți de soare și buze palide, o reinterpretare dintre cele mai seducătoare.

Ilustratie magica de Iuly Vasile https://www.behance.net/IulyV

Ființe divine, la egalitate cu îngerii, înalte, descrise suav și complex de marele scriitor cu mult înainte de Hobbitul și Stăpânul inelelor, la finalul secolului 18. Poezia autorului respectă mitul lor și-i conduce spre metamorfoze. Influențat de mitologia celtică, elful apare din timpuri străvechi cu statură minionă, tot mai apăsați de ascensiunea oamenilor; rasa de elfi înalți se referea de fapt la Oamenii Edenului, care nu căzuseră încă în păcatul originar. Sunt corecți și înțelepți, cu puteri supranaturale puternice, simțuri ascuțite, o empatie extraordinară față de natură; artiști prin excelență,  frumoși și longevivi, nobili ce au nevoie de mister pentru a coexista și a nu pieri.

“They are made by man in his own image and likeness, but freed from those limitations which he feels most to press upon time. They are immortal, and their will is directly effective for the achievement of imagination and desire”

  • elful se naște la un an după concepere; ziua conceperii era aniversată. Mintea i se dezvoltă mai rapid ca trupul, începe să vorbească, să danseze și să meargă de la un an.
  • La 50 de ani se maturizează fizic și, la 100, timpul se oprește în loc.
  • Se căsătoresc din iubire și pun preț pe familie. Nu concep adulterul, iar sexul – permis doar după uniune – e un act intim și extrem de special, care are rolul de-a aduce urmași.
  • Fidelitatea – absolută, iar familia, absolutul iubirii. Egalitatea dintre sexe era și ea, evident, absolută.
  • Erau specializați în sculptură, muzică, arte, gastronomie.
  • Îmbătrânesc din cauza stresului, a mâhnirii și a îngrijorării.

Exemplu stă Galadriel, elful regal, Lady of Light, Lady of the Golden Wood, “the mightiest and fairest of all”, ”blessed with the ability to peer into the minds of others and she judged them so fairly”, “only female to stand tall in those days”.

 

 

Leave a reply