Monstrul lui Frankenstein nu e deloc un monstru

This post is also available in: Engleză

O incursiune în mitologia contemporaneizată, cu opriri scurte asupra creaturilor care-au prins noi atribute de basm și geneza fiecăreia dintre ele. Într-adevăr, despre elfi, vampiri, zombi și alți demoni cool

Adami hip și Eve vampiroaice, zombi care se îndrăgostesc și flirtează după moda veche, creaturi malefice care poartă suflete inocente  – toate sunt reinterpretări moderne care ne seduc și ne atrag să le cunoaștem din nou, cu aceeași seninătate și curiozitate pură, din nou, din nou, din nou, descleștați treptat de tenebrele modernismului.

 De la jocuri video, Stăpânul inelelor, filme horror luate peste picior și până la ce-au fost și ce-au ajuns creaturile noastre, fie ele eroi sau antieroi, iacătă cum s-au dat pe brazdă piept cu modernismul. 

OK, el e cel mai amărât dintre toți amărâții seriei de creaturi pentru că, în primul rând, e un aparent monstru și, în al doilea rând, i se mai greșește și identitatea.

Nu datează din antichitate, dar povestea lui chiar e interesantă și menține fabulosul la cote înalte chiar și astăzi. Creatura este rezultatul unui experiment nereușit al dorinței mândre de-a ajunge la nivel de zeu a alchimistului Victor Frankenstein. În mod total neortodox și greu de digerat, cunoștințele moderne ale acestui doctor plămădesc o monstruozitate cu suflet mare, dar capabilă de-a se întoarce împotriva  creatorului. Așadar, aceasta este un soi de Adam al muncii lui Victor – două personaje creionate fantastic de Mary Shelley, scriitoarea considerată pioniera SF-ului literar.

Ilustratie de Iuly Vasile https://www.behance.net/IulyV

Ilustratie de Iuly Vasile
https://www.behance.net/IulyV

Monstrul lui Frankenstein este îngerul decăzut, rod al minții inteligente a doctorului tentat, ca și frații lui, de-a cunoaște lumea prin știință, dar care cade pradă obsesiei pentru revelaţiile din laborator. Astfel, el ajunge să anime țesut mort, cusut pe fragmente, în ființa hidoasă de 2,40 metri, cu ochi galbeni și pielea transparentă a creaţiei sale, prin care se văd venele și fibrele de mușchi.

Intriga: Când creatura e găsită la locul crimei fratelui doctorului, William, iar Victor pleacă departe de situaţie, aceasta se retrage în munți, unde pândește viața unei familii. Învață să citească și să vorbească. De asemenea, își dă seama, în timp ce chipul grotesc i se oglindeşte în apă, cât de urât este în această lume. Dornic de contact uman şi de înţelegere, se apropie de familia pe lângă care stătea, dar aceasta se sperie și fuge din pădure. Singur, monstrul îi cere lui Victor, când îl găsește și-l imploră să-l asculte, o Eva asemenea lui, pretinzând dreptul la fericire. De teamă, alchimistul acceptă, dar realizează că plozii lor ar fi o generație periculoasă de grotesc ambulant. Mânat de acest gând, îi distruge femeia nou creată, iar monstrul, furios, îi înscenează o crimă. De aici, căutați povestea, e faină.

Deși în adaptarea cinematografică din 1931 a lui Boris Karloff apare că monstrul lui Frankenstein ar fi înecat o fetiță, din greșeală, după ce ar fi încercat să se împrietenească cu el, de fapt este invers: el salvează una. Desigur, asta nu-i împiedică pe oamenii poveștii literare să îl alunge, speriați de înfățișarea lui. Vorbind de stereotipuri și superficialități…

Cât priveşte ambiguitatea numelui său – majoritatea îi spune Frankenstein, în mod eronat – se pare că monstrul nu a primit o identitate tocmai pentru a arăta respingerea de care se izbea, ca fiinţă străină lumii normale. În schimb, era numit drept „creatura hidoasă”, „demon”, „progenitură hidoasă”, „diavol” şi altele.  La nivel metatextual, creatura este sufletul creatorului, care a tins la puterea zeilor şi s-a jucat cu viaţa şi cu moartea.

Numele de Victor pare să fie inspirat din poemul lui John Milton, Paradise Lost, unde Victor era considerat  Dumnezeu. Chiar şi monstrul citeşte versuri din poem, empatizând cu diavolul. Radu Florescu, un celebru şi regretat profesor şi istoric care a scris numeroase cărţi revelatoare despre istoria lui Dracula şi al lui Frankenstein, contestă originalitatea poveştii lui Shelley şi susţine că scriitoarea s-a inspirat pentru povestea doctorului nebun şi a creaţiei sale din istorioara alchimistului celebru Konrad Dippel, din castelul Frankenstein de lângă Darmstadt, în Germania. Acesta ar fi experimentat pe corpuri umane, de aici şi concluzia istoricului că Shelley s-a folosit de povestea reală pentru succesul ei literar.

Ilustratie de Iuly Vasile https://www.behance.net/IulyV

Ilustratie de Iuly Vasile
https://www.behance.net/IulyV

Existența creaturii în contextul literar al lui Shelley este precedată de un eveniment aparte petrecut cu 15 ani în urmă. În Villa Diodati, aproape de Lacul Geneva, în 1816, Lord Byron., Percy Shelley, John Polidori – doctorul lui Byron și Mary Godwin s-au adunat la o vorbă, să împărtășească povești cu și despre fantome. Atunci s-au născut doi dintre cei mai cunoscuți monștri: cel al lui Victor Frankenstein și vampirul. Mary Shelley avea să devină un mentor nenumit al unei generații de scriitori controversați,curajoși. În acea noapte, conversația a devenit sursă misterioasă de inspirație, iar monstrul lui Frankenstein devine metafora nașterii unei năzuințe literare.

Astăzi, la Castelul Frankenstein din Odenwald, Germania, există o Fântână a Tinereții, unde femeile ar crede că apa le întinerește – și acum se spune că nu este recomandat să deranjezi ritualurile care încă se întâmplă în zonă. De asemenea, în pădurea de lângă, există un conglomerat de pietre magnetice unde se practică vrăjitoria germană.

Pentru a da peste nas snobilor care judecă creatura, mai ales și din cauza interpretării sale din filme, aflați că povestea aceasta originală a lui Shelley descrie un monstru fizic, cu suflet uman: este foarte inteligent, emotiv și sensibil, pradă disperării de-a fi singur pe lume – sentimente perfect știute de fiecare om în parte. Întreaga existenţă a acestui „înger decăzut” influenţat cultura pop modernă.

Off topic:

Pe lângă ideea lui Radu Florescu că povestea monstrului s-a inspirat din istoria alchimistului Dippel, alţii aduc în discuţie situaţii reale: Mary Shelley visa adeseori că un corp reînvie. Corelat cu informaţia că scriitoarea a născut o fetiţă a lui Percy în 1815, care încă era căsătorit cu prima soţie, dar care s-a născut prematur şi a murit la 11 săptămâni de la naştere, parcă observăm o legătură cu motivul reînvierii în povestire. Mary a pierdut 3 copii în viaţa sa, doar Percy Florence Shelley rămânând urmaşul celor doi scriitori celebri din jurul anilor 1800. Din păcate, acesta nu a avut copii.

 

Leave a reply