Vampirul, monstrul sexualitatii si-al fricii de (i)mortalitate

This post is also available in: Engleză

Poveştile sunt pseudonimul romantic în limbajul literar al realităţilor pe  care nu ni le putem explica pe deplin. O abordare gnoseologică, care permite o armonie între util şi frumos. Toate creaturile care apar de-a lungul poveştilor sunt, în fond, metafore ale celor mai reprimate şi mai ascunse ori insidioase temeri ale noastre, de aici şi prea puţine dintre ele aparţinând Binelui, să spunem. Două dintre cele mai reprezentate subiecte terifiante care ne macină existenţa sunt, de altfel, mortalitatea şi latura întunecată, Răul care există în fiecare dintre noi.

Aşa cum vârcolacul, lupul, semnifică tendinţele noastre animalice în spaţiul social şi frica primitivă de-a fi mâncaţi de vii ori absorbiţi de altă entitate, aşa şi vampirul are un simbolism foarte interesant şi profund.

De când cu Twilight, nici nu mai știm ce-i legendă și ce nu. OK, interesant cum îi strălucește pielea lui Pattinson ca o pudră de diamant. Dar atât seria, cât și serialul Jurnalele Vampirilor tind spre telenovele adolescentine. Vampirii au tot dreptul să se modernizeze – să ne gândim și la Only Lovers Left Alive, dar unde-s atributele primordiale precum sensibilitatea la lumină, lipsa umbrelor, preschimbarea în lilieci ori aversiunea față de argint și aghiasmă? Unde e all that jazz?

Ca s-o luăm cu începutul, vampirul a stârnit întotdeauna simpatie, fie că vorbim de povești, filme romanțate, comedii cu Leslie Nielsen ori de Vlad Țepeș, acest Dracula care ne-a adus popularitate. De obicei, ni-l imaginăm introvertit, singuratic, stând pe întuneric în castelul său singuratic, negăsindu-și dragostea ori odihna. Şi cam pe bună dreptate.

Înainte de nuvela celebră horror-erotico-fantastică Dracula a lui Bram Stoker, nu existau efecte adverse la contactul cu lumina, cruci și altele. Conform legendei, vampirii se hrănesc cu esența vieții, toropind victimele. Sunt sensibili, pentru că adeseori îi vizitează pe cei iubiți. Pielea lor e întunecată, nu pală, mai degrabă vânătă-stacojie, cu pete de sânge ieșit pe nas sau pe gură, cu ochii deschiși de la deshumarea lor. Colții sunt opționali.

Termenul pare să-şi aibă originea din mai multe limbi. Un exemplu este cel maghiar “vampir”, dar şi cel turc, “upior” sau “upyr”, care înseamnă vrăjitoare.

În contextul medical, ideea de vampir se leagă de anumite boli. Porfiria presupune apariţia de vezicule pe piele la contactul cu lumina şi chelirea; hematodipsia este o boală ce ţine de hedonism extrem, definind pofta sexuală de sânge; hemeralopia înseamnă orbire pe timpul zilei. Anemia era considerată un semn al unui atac de vampir.

 

The Sexiness of a Vampire, by Iuly Vasile

The Sexiness of a Vampire, by Iuly Vasile

 

 

Vampirul, un monstru sexualizat

În literatura şi folclorul actual, această creatură a ajuns foarte iubită şi chiar una cool. Vampirul a căpătat sexualitate accentuată, senzualitate, dar şi stigmatul care atrage ca un fruct interzis. E un monstru dual, prins în dualităţi şi contraste, între mâhnire şi cruzime, singurătate şi vanitate, mândrie şi sensibilitate – idei care fac din el un cocktail în spaţiul arhetipurilor de Bine şi Rău, de erotism şi pericol de moarte. Rolul de mort reînviat revine mai degrabă creturii zombie, vampirul fiind mai degrabă prins într-o existenţă de tip limbo, între viaţă şi moarte.

Vampirii sunt, cum s-ar spune, lorzii producţiilor literare şi apoi cinematografice de sute de ani, pentru că ne atrag incontrolabil cu ispititorul context gotic, mister străvechi şi simbolism insidios. Un simbolism care face referire dintotdeauna la fantezii sexuale atât de reprimate şi de tabu în erele precedente, cât şi acum, dar şi la un alt tip de existenţă şi de experienţe social interzise.

Ce ne place la vampiri este că în mod paradoxal pare că metamorfoza, evoluţia sa se doreşte în sens invers: se încearcă, ca şi în prezent, mulându-se după cultura politică, socială, antropologică şamd., o UMANIZARE sensibilă a monstrului, care transformă în cel mai mare atu al popularităţii sale această mare slăbiciune omenească: râvna. Pofta. Dorinţa nestăvilită a fructului oprit. Al vieţii veşnice. Vampirul devine, astfel, figura arhetipală a tânjirii după ceva greu de atins.

Imaginea simplistă de creatură moartă, reînviată şi imortală se cere, în context modern, reevaluată constant, căci după cum s-a observat de-a lungul timpului, în cele mai recente reprezentaţii artistice, mai ales literare, vampirul s-a modernizat şi şi-a găsit un loc bun în folclorul şi memoria colectivă. Primii care au creat un prototip al vampirului au fost scriitorii: John Eilliam Polidori cu “The Vampyre”, în 1819 – lucrare care a fost semnată în mod eronat sub numele lui Lord Byron, pacientul lui Polidori; Joseph Sheridan Le Fanu cu “Carmilla” în 1872 – care a dat naştere prototipului femeii heterosexuale şi lesbiene vampire şi a influenţat opera “Dracula” (1897) a lui Bram Stoker; şi acesta din urmă. Chiar şi-n secolul 21, tot literatura rămâne spaţiul de joacă şi transformare perpetuă aa vampirului, de la scriitură romantico-fantastică ce ţine şi de paranormal la thrillere istorice. Şi să mai amintim de producţiile cinematografice preluate după acestea, precum “True Blood”, “The Vampire Diaries” ori “Twilight Saga”?Vampirul e departe de-a mai fi doar un monstru însetat de carotide grase.

Ca să fii vampir, fie te naşti astfel, fie devii unul. Adesea, vampirul e ilustrat ca fiind fizic superior, cu o forţă şi abilităţi de luptă supranaturale şi simţuri ascuţite. Iar acum, în contextul modern, el devine sexualizat, extraordinar de frumos, irezistibil atât oamenilor, cât şi semenilor săi. Fizicul nu variază mult, de la siluete silfide la cele musculoase, dar păstrează trăsăturile specifice: nuanţa alb-vânătă a pielii moarte, frumuseţea răvăşitoare, colţii ascuţiţi şi părul lung, dat pe spate.

Precursorii vampirilor sunt aduși în discuție de mesopotamieni, evrei, greci și romani, care amintesc de demoni și spirite ce se hrăneau cu sânge, urmași ai spiritelor malefice, ai sinucigașilor, ai celor îngropaţi greşit sau ai vrăjitoarelor. Mitul vampiric a fost atât de pregnant, încât oamenii din Europa suspectaţi de vampirism au fost executațiîn masă. De multe ori, se confundă cu vârcolacii greci și strigoii români. S-a creat o asemenea isterie în masă cu vampirii, în Europa, încât criminalii care înjunghiau mortal în piept victimele, din greşeală sau nu, erau acuzați de vampirism.

În Grecia antică, se plasa o monedă de argint între dinții mortului, pentru a preveni supunerea lui unui spirit rău. În Europa, se plantau semințe de mac, ori se punea nisip pe mormânt, pentru a ține creatura distrată numărând firele. În China, se planta orez. Un vampir se recunoștea trimițând un băiat virgin călare pe un cal alb sau negru în cimitir. Când calul necehza în dreptul unui mormânt, acolo clar era un colțat. Îl omorai cu semințe de muștar (vampirul le numără până apare lumina soarelui care-l arde), trandafir sălbatic, usturoi, oglinzi. Și dat fiind că vampirii erau dușmanii bisericii ortodoxe rusești, și cu crucifixuri şi alte obiecte bisericeşti.

Semnificaţii psihologice şi sociale ale vampirului

Foamea nestăvilită de sânge reprezintă foamea constantă de tinereţe veşnică, adesea asociată cu consumerismul generaţiei tinere din societatea actuală.

vampire-fullbody

Vampirul tinde, la un nivel mai aprofundat şi chiar paradoxal, spre mortalitate. Conform lui Heidegger, pentru oameni, e important să conştientizeze moartea. Sentimentul morţii ne redă pofta de viaţă, ne împinge spre acţiune şi experienţă. Fără moarte, fără informaţia clară a sfârşitului existenţei, filosoful german crede că oamenii ar înţelege despre sine că “ar exista pentru eternitate printr-o succesiune de clipe goale”. Dacă corelăm această idee cu blestemul practic al vampirilor – de a nu putea muri şi de a trăi condamnaţi la eternitate, fără scop şi semnificaţie, parcă-parcă se leagă lucrurile, nu?

De aceea, vampirul devine o fantezie a imortalităţii care ne “fură”, o tentativă de a evita decepţia morţii, precum sunt şi ritualurile de înmormântare, bocitul şi alte obiceiuri tradiţionale de a accentua frica de moarte. Vampirul devine o distragere fantezistă şi de mare efect de la umanitate, de la rostul vieţii, de la mortalitate, fiind blocat, prin condiţia sa, în timp şi spaţiu.

Vampirul este şi o iluzie care se hrăneşte  cu tinereţe (sânge), care este o puternică trăsătură a finalităţii vieţii, a efemerităţii. Pofta de tinereţe şi de viaţă veşnică ascunde, de fapt, o poftă disperată de moarte, în fond, pe care vampirul, această imitaţie a vieţii, o nutreşte.

Contesa Elizabeth Bathory (1560-1614) pare să fie una dintre „vampirii reali”, dat fiind că a fost acuzată că muşca fetele tinere pe care le tortura şi în a căror sânge se scălda pentru a-şi menţine tinereţea.

Ilustratia a fost creata de draga noastra artista, Iuly Vasile. Mai multe proiecte aici.

 

Bibliografie:

www.facts.randomhistory.com, “The Vampire in Contemporary Literature and Popular Culture” de Lorna Piatti-Farnell

 

The stories are the romantic nickname of literary language of the realities that we can’t fully explain. A epistemology approach that allows harmony between useful and beautiful. All the creatures that appear during the stories are, in fact, metaphors of the most repressed and hidden or insidious fears of ours, let’s say that too few of them belong to the Good. Two of the most representative terrifying subjects that grind our existence are the mortality and the dark side, the Evil that exist in each and every one of us.

Just like the werewolf, the wolf symbolizes our animalistic tendencies in the social space and the primitive fear of being eaten alive by another entity, so the vampire has a very interesting and profound symbolism.

Since Twilight we do not even know anymore what’s with these fanged guys in vintage cape. OK, it’s interesting how Pattinson’s skin glows like a diamond powder, but both this series and the Vampire Diaries ones, tend to be teenage soap operas. The vampires have all the right to modernize – let’s think about “Only lovers left alive”, but where are the primordial attributes such as sensitivity to the light, no shadows, the changing into bats or the aversion towards silver or holy water? Where is all the jazz?

Let’s start with the beginning. The vampire always aroused sympathy, be it in stories, romance movies, comedies with Leslie Nielsen or Vlad Tepes, this Dracula that brought us (Romanians) popularity. Usually we imagine him an introvert, a loner, standing on the dark in his lonely castle, never finding his love or rest. And that’s with a good reason.

Before the famous “Dracula”, an erotic-horror-fiction-novel by Bram Stoker, there weren’t any side effects of the light contact, crucifixes and other. According to the legend, the vampires feed with the essence of life, killing their victims. They are emotional creatures because sometimes they visit the loved ones. Their skin is dark, not pale, rather purple-crimson, with blood stains coming out of their nose or mouth. The fangs are optional.

The term seems to have its origin from several languages. An example is from the Hungarian word “vampir” and from the Turkish “upior” or “upyr” that means witchcraft.

In the medical context, the vampire idea binds itself to certain diseases. Porphyria involves the appearance of skin blistering when the skin contacts the sun light, and baldness; haematodipsia is a disease that involves an extreme hedonism defining blood lust;hemeralopia means going blind during day time;Anemia was considered a sign of a vampire attack.

 

The Vampire, a sexualized monster

In the present literature and folklore, this creature became very loved and even cool. The Vampire gained accentuated sexuality, sensuality but also the stigma that attracts as a forbidden fruit. It’s a dual monster caught in dualities and contrasts, between grief and cruelty, loneliness and vanity, pride and tenderness – ideas that make him a cocktail in the archetypes space of good and evil, eroticism and danger of death. Its role of the deadresurrectedis better assigned to the zombie creature, the vampire being rather trapped in a limbo existence type, between life and death.

Vampires have been, as they say, the lords of literary creations and cinematographic productions for hundreds of years, because we are uncontrollablyattracted by the enticing gothic context, the ancient mystery and the insidious symbolism.

What we like about vampires is that paradoxically it seems that the metamorphosis, its evolution, is in reverse:  they are trying a sensible humanization of the monster.  This is based on the cultural politics, the social context, the anthropological one and so on. This transforms the most desired human weakness: the zeal, the desire. The longing desire for the frorbidden fruit. Of eternal life. The vampire becomes the archetypal figure of longing for something elusive.

The simplistic image of a dead creature, resurected and imortal, requires, in a modern context, the constant reevaluation, because as it could be observed over time, in the most recent artistic representations, especially literary, the vampire has been modernised and found a good place in the folklore and the collective memory. The first ones that created a vampire prototype were the writers: John Eilliam Polidori with „The Vampyre”, in 1819 – a paper that was wrongly signed with the name of Lord Byron, a patient of Polidori; Joseph Sheridan Le Fanu with “Carmilla” in 1872 – that gave birth to the heterosexual and lesbian female vampire prototype and influenced Bram Stoker’s  “Dracula”(1897). Even in the 21th century literature remained the playground of the continuous transformation of the vampire, from the romantic-fantastic writings to historic thrillers. You have to remember the current series that are based on these writings, like “True Blood”, “The Vampire Diaries” or “Twilight Saga”. In these creations, the vampire is far away from being a bloodthirstymonster

To be a vampire, either you are born so or become one. Often, the vampire is depicted as physically superior with supernatural strength, fighting skills and sharp senses. And now, in the modern context, it becomes sexualised, extraordinarily beautiful, irresistible for both humans and their peers. The physique does not vary much from sylphid silhouettes to the muscular ones, but they keep their specific traits: the white-purple colors of the dead skin, ravishing beauty, sharp teeth and long hair thrown back.

The Vampire precursors are mentioned by the Mesopotamian, the Hebrew, the Greek and the Roman.  According to them, the vampires are demons and spirits that feed on blood, descendants of evil spirits, of suicides, of those who were buried wrong or of witches.  The Vampire myth was so striking, that people who were suspected of vampirism in Europe were mass executed. Often confused with Greeks werewolves and  Romanian ghosts.  In Europe it was amass hysteria that criminals who fatally stabbed their victims in the chest, accidentally or not, were accused of vampirism.

In Ancient Greece you had to place a silver coin between the dead’s teeth to prevent his submission to an evil spirit. In Europe, poppy seeds were planted or sand was placed on the grave, to keep the creature distracted counting threads. In this manner, rice was planted in China. You could figure out a vampire by sending a virgin boy riding a white or black horse, in a cemetery. When the horse neigh next to a grave, clearly there was a fanged-one. There was said that you could kill it with mustard seeds (the vampire counts the seeds until the sun rises and burns it), wild rose, garlic, mirrors and given that vampires were enemies of the Russian Orthodox Church, with crucifixes and other religious objects.

Psychological and social significance of the vampire

The irresistible hunger for blood is a constant hunger for eternal youth, this being often associated by the younger generation, with consumerism in contemporary society.

A vampire tends to a deep and even paradoxical level, towards death. According to Heidegger, for people it’s important to be aware of death. Death gives us the lust for life, it pushes us towards action and experience. Without death, without clear information of the end of existence, the German philosopher thinks that people would understand themselves as “being  for eternity through a succession of empty moments”. If we correlate this idea with the vampire curse – not  being able to die and live condemned to eternity, without purpose and meaning, does this ring a bell?

Therefor the vampire becomes a fantasy of the immortality that “steals” us. An attempt to avoid deception of the death, like the death rituals, the howls and other traditional customs to emphasize the fear of death. The vampire becomes a fantasy that distracts us from the point of life,mortality, being blocked by the human condition in time and space.

 

The vampireis alsoan illusionthat feeds onyouth(blood), which is a strongfeature of thefinalityof life,of transience. Lustforyouth and eternal life hides, in fact, adesperatecravingfordeath, this death thatvampire cherishes.

CountessElizabethBathory(1560-1614)seems to beone of the „real vampires”, as she wasaccused ofbitingyoung girls, torture themanduse theirblood to bathe for maintaining her youth.

Biography:

www.facts.randomhistory.com, “The Vampire in Contemporary Literature and Popular Culture” by Lorna Piatti Farnell

 

 

 

 

Leave a reply