Zombie vechi si nou, delirul modern

This post is also available in: Engleză

Au răsărit din junglele fierbinţi haitiene, din secetoasele câmpii nordice,  din minele galice, din spaţiu şi timp şi-au ajuns pe Broadway, în jocuri video, în filme şi parodii, dar şi pe străzile Americii. Sunt peste tot. Şi sunt printre puţinele creaturi care au avut performanţa de-a rezista, deşi sunt surclasaţi calitativ de vampiri, monştrii lui Frankenstein şi alte minunăţii fantastice.

a201abed4304352373f3adb310da9e53

E, probabil una dintre cele mai detestate și nefermecătoare creaturi pe care-am întâlnit-o în povești, horror de obicei, dar favorita cinefililor, de vreme ce prezența sa e recurentă în creațiile cinematografice din ultimii zeci de ani. Tocmai datorită acestei culturi de masă, zombii sunt puțin înfricoșători și mai degrabă dezgustători. Pentru mulţi, filmele moderne cu ei trezesc relativă spaimă vizavi de consumatorii de creier uman, cu pielea în putrefacție și mișcări greoaie, care contaminează cu moarte și au aspect de troli scârboși. În fond, e un reminder al mortalității noastre fragile, un simbol al lipsei de semnificație, sau chiar, la un nivel mai profund, care inspiră frică de imortalitate și latura noastră întunecată.

„Never say die”

zombi by Iuly Vasile

Zombie este printre puţinele creaturi care nu sunt moştenire gotic-europeană.

Cel mai vechi concept de zombi e, literalmente, vechi:  apare în cea mai veche capodoperă literară – epopeea lui Ghilgameș, care ar fi proclamat că va scoate din țâțâni porțile Iadului și va elibera morții pentru a-i consuma pe cei vii. “And the dead shall outnumber the living”.  Dar practicile păgâne au de-a face mai mult acești morți vii, reînviați în scopuri macabre. Se spune că un vrăjitor, un vraci, poate fura un suflet uman pentru a-și înteți propriile puteri magice, iar corpul rămâne doar un recipient gol, ca atare zombificat și care poate muri cu adevărat abia când Dumnezeu va primi sufletul înapoi – ținut de vraci într-o sticluță. Vrăjitorul poate controla corpul lipsit de discernământ prin voodoo.

Noțiunea de zombi e verosimilă, în condițiile în care, mulțumită unor poțiuni neobișnuite și droguri, unii oameni puteau fi luați drept morți, apoi reînviați sub comanda unui vraci. Mai exact, antropologul Zora Neale Hurston care a călătorit în Haiti povestește despre un astfel de caz. O femeie a apărut într-un sat, în ciuda faptului că familia acesteia spunea că  a murit în 1907, la 27 de ani. Felicia Felix-Mentor ar fi fost zărită cutreierând aleile, în haine rupte și murdare, îndreptându-se spre ferma tatălui ei. Rudele și soțul ei văduv au confirmat că ea era Felicia. Femeia a fost dusă la un spital al guvernului, pentru a fi intervievată, un doctor afirmând despre ea: “Răbufnirile ei ocazionale de râsete erau lipsite de emoție, vorbea foarte des despre ea la persoana întâi și a treia, fără a discrimina. Și-a pierdut noțiunea timpului și e indiferentă la ce se întâmplă în jur” (www.paranormalhaze.com) . Adevărul în acest caz este că Felicia murise aparent dintr-o boală subită, care în credința populară haitiană e specifică celor care devin zombi. Doctorii însă au rămas la zvonul că anumite droguri psihoactive pot genera starea de zombie, deși nu există dovezi medicale sau explicații pertinente, dovedite. În Europa, legendele amintesc de oameni care se trezesc din morți pentru a se răzbuna sau doar pentru a-și vizita familia. Asta se crede până în ziua de azi.

56_photo-0

Cercetătorii băştinaşilor haitieni, printre care şi etnobotanistul şi antropologul Wade Davis, s-au documentat despre cazuri de oameni care susţineau că au fost cândva zombi, datorită acestor practici voodoo ce presupuneau licori, băuturi şi alte tehnici de a da stări ca de mort pacientului. Lucrurile stau atât de serios şi-acum, că Voudou a fost desemnată religie oficială în Haiti în 2003, iar preoţii voodoo trebuie să se înregistreze pentru a fi recunoscuţi de guvern. Aceştia insistă că nu se ocupă doar cu magie neagră…

Originea termenilor:

1. fie din termenul „ndzumbi”, al tribului Gabou numit Mitsogho, care înseamnă „cadavrul decedatului”

2. fie din termenul „nzambi”, care înseamnă „spiritul mortului”.

Wade Davis preferă a doua variantă pentru că spune, în lucrarea „Passage of Darkness” din 1988:

În Haiti, zombie stă în creştetul morţii, iar convingerile care mediază fenomenul îşi au rădăcina în inima fiecărui băştinaş. Existenţa zombilor e confirmarea unei convingeri fundamentale că moartea are putere şi în lumea celor vii.

În folclorul haitian, există două tipuri de zombi:

     Spiritul zombi – sunt puternici, de temut, „Bokor” care controlează spiritul mortului şi-l poate infiltra în orice creatură vie pentru a o controla.

     Corpul înviat din morţi.

 

„Bokor” care controlează spiritul mortului şi-l poate infiltra în orice creatură vie, ori lich:

necromancer-fullbody, by Iuly Vasile

Beautiful Necromancer by Iuly Vasile

 

 

„The Monster That Keeps Coming Back”

După atentatele din America, evenimentul 9/11, a apărut şi o aşa numită „zombie renaissance”, care se poate descrie ca rezistenţă a audienţei faţă de ilustrarea macabră a fricilor şi paranoiei în masă (indusă de frica de plăgi contagioase, infecţii, alienare, haos în ordinea socială ori defragmentarea societăţii), dar şi a fricii de moarte şi nesemnificaţie.

Zombii sunt creaturi ce-au făcut saltul din folclorul local în cultura populară fără a mai trece prin validarea prin literatură. În schimb, numeroase lucrări şi mărturii adesea îmbogăţite de antropologi ori simpli oameni oferă primele menţiuni scrise ale zombiului. Descrieri bogate ale voudou-ului apar în 1929 în lucrarea „Magic Island” de William Seabrook, după care au urmat alte memorii trase de păr ale foştilor militari repartizaţi în Haiti.

Pe scenă şi pe ecrane, primele menţiuni apar în 1932, prin piesa lui Kenneth Webb, „Zombie”, dar şi prin filmul fraţilor Halperin, „White Zombie„, care a tratat şi tema seducătoare a posesiei, relaţia între stăpân şi sclav, între posesor şi posedat. Această relaţie s-a amplificat odată cu filmele următoare ale anilor ’30 – ’40, în care ideea de zombie şi voudou se lega de voyeurism şi fetişism, femeile posedate folosindu-se în scopuri sexuale ( „Ouanga” şi „Voodoo Man”), iar minorităţile rasiale fiind discriminate („I Walked With a Zombie”).

Doi factori le-au anulat zombilor puterea de a speria:

– Apariţia în parodii şi comedii

– Apariţia altor temeri/anxietăţi sociale (anihilarea nucleară, dominaţia comunistă)

De asemenea, au trecut şi prin comparaţii cu extratereştrii, au devenit monştri care gândesc, au devenit foşti iubiţi transfiguraţi fizic, ca după anii ’60, să sufere o metamorfozare. Zombie devine o problemă de identitate şi coeziune.

Ce facem cu descompunerea?

Night_of_the_Living_Dead_afficheCu filmele din 1957, „Aztec Mummy” de Rafael Portillo şi cel din 1966, „The Plague of the Zombies” de Hammer, zombie a devenit un mort ambulant, decrepit şi în descompunere, însă înainte de aceste ilustrări, zombie era un greoi lent, automatizat, cu haine ponosite şi figură umană.

A urmat celebrul film al lui George Romero, „Night of the Living Dead”, în 1968 (au urmat o grămadă de filme ale lui cu morţi şi zombi…), în care zombie este un canibal modern. Astfel, regizorul, care nu şi-a imaginat că va avea atât de mare succes, a „dat viaţă” mortului! Zombie a devenit ulterior lipsit de stăpân, de posesor; jobul lui, dat de posesor, a fost înlocuit de pofta de cărniţă – canibalismul fiind singura sa dorinţă. Peste 60 de filme au urmat în următorii ani, care au preluat această trăsătură a canibalismului. Tot Romero a popularizat ideea că pot fi ucişi doar cu lovituri în cap şi creier.

Adeseori, creaturile acestea animate se confundă cu cadavrele inteligente cu puteri supranaturale, recunoscute sub denumirea de lich – aceștia sunt mai mult scheletici și conduc șatrele nefericite de zombi. Cunoscătorii sesizează diferențierea (fani Heroes, anyone?). Zombi nu are intelect și e controlat de acest necromancier (aka lich aka vrăjitor reînviat).

 

Alte referinţe:

Zombiul modern s-a evidențiat și mai mult odată cu nuvela horror a lui H.P. Lovecraft, Herbert West – Reanimator (1922). În povestea inspirată de cea a lui Frankenstein, însă aici, doctorul este un om de știință nebun care nu creează o ființă conștientă și rațională, ci creaturi mânate de instinct, de violență extremă, care mușcă oamenii – fără să îi transforme la rândul lor.

Genul zombi este, totuși, influențat puternic de romanul lui Richard Matheson, I Am Legend (1954), unde plaga zombi nu omoară oamenii, ci îi transformă mai degrabă în vampiri moderni. Sug sângele, nu mănâncă carnea și își păstrează rațiunea, fără a fi violenți pur și simplu. De aici, a pornit mitul modern al zombiului apărut din cauza unei infestări, nu a morții.


În prezent, cine sunt zombii?

Zombii sunt consumatorii în masă. Filmele ultimelor zeci de ani au influenţat şi anxietăţile sociale, legate de individualitate şi colectivitate, astfel că:

– băştinaşii indigeni se temeau cumplit să nu fie sustraşi din comunitate şi să devină The One (zombie)

– audienţa consumeristă, identificată cu personajele de film, se tem cumplit să nu-şi piardă identitatea, individualitatea, şi să devină parte din The Many.

Psihologii chiar definesc un zombi modern drept o persoană care trece pe lângă viață, neexperimentând momente esențiale, praguri și emoții. Desigur, acesta nu-și mănâncă semenii, este doar un sindrom psihologic denumit walking corpse syndrome – delirul Cotard descoperit de Jules Cotard în 1882 – în care bolnavii cred c-au murit, că le putrezește carnea sau că au pierdut un organ vital. Delirul aduce puțin cu schizofrenia și tulburarea bipolară. Unii încearcă să se sinucidă pentru a verifica dacă sunt nemuritori, alții se înfometează, din fericire puțini suferă de această boală.

Creatura zombie a rezistat mult mai bine ca altele pentru că e considerată în conştiinţa colectivă modernă drept victimă ale experimentelor nemiloase ale guvernului ori a lăcomiei corporatiste. Dar de aici, încotro, Mitică?

Se pare că zombii îşi mai au şanse doar în jocuri video, pentru că sunt foarte versatili şi populari în rândul tinerilor care joacă adeseori cu astfel de caractere, a se vedea Diablo sau Warcraft. De asemenea, sunt plăcut de ucis în jocuri pentru că sunt „guilt free monsters to kill”, dar şi de imitat, căci în New York ori San Francisco, există festivaluri în care oamenii se deghizează în zombi şi cutreieră beţi barurile, în numele distracţiei fără motiv şi a cinismului, poate.

Şi ce e cu adevărat interesant de sesizat este că, pentru nişte „fall guys for a range of paranoid theories”, zombii sunt o comunitate chiar şi după moarte. Ne-au dat peste nas,

 

zombie pair, by Iuly Vasile

zombie pair, by Iuly Vasile

Sursă:

Dissecting the Undead—Psychological and Political Meanings in Zombie Films, de Shawn McIntosh, Columbia University, Strategic Communications Adjunct

Leave a reply