Trolul, titanul greoi al ţărilor nordice

This post is also available in: Engleză

Dintotdeauna am fost fascinaţi de mitologia nordică. Printre respiraţiile aburinde şi munţi îngheţaţi care dorm ca nişte uriaşi leneşi, fornăind lent cu aburi reci, prin desişurile pădurilor ancestrale, s-au găsit unele dintre cele mai vechi şi mai creative poveşti, care abundă-n semnificaţii şi astăzi.

Iar creaturile care-şi duc mersul agale şi agil, dincolo de privirea noastră cutezătoare, fascinează prin simpla existenţă mitică şi prin creionările pline de culoare. Din fericire, respectul pentru ele le-au conferit o nobleţe aparte, în ciuda asimetriilor şi contururilor lor hidoase ori a puterii lor, extrapolate atât de mult în cultura norvegiană. Mai ales când au o reputaţie de creatori ai fjordurilor, munţilor şi peisajelor stupefiante ale ţinuturilor nordice. Trolls, anyone?

Încă de pe vremea vikingilor, în  cultura scandinavă mai ales, un uriaş asemănător Titanului Greciei, îşi năştea propria legendă. Făurit din magic şi mistic obscur, trolul e departe de-a fi o creatură simpatizată. Nu, trolul a ajuns, rapid şi sigur, dintr-un inadaptat social, un duşman al comunităţilor. Exilaţi în tărâmuri uitate de lume, în natură, datorită numai bunăvoinţei zeilor care sperau în judecata de apoi şi în confruntările egale, aceşti inamici declaraţi ai acestora au ajuns să nu le mai pese şi să se sustragă luptei Binelui cu Răul.

Neaşteptat este că, uneori, trolii din poveşti interacţionează paşnic cu oamenii, ba chiar sunt îndeajuns de isteţi să construiască lucruri şi case din piatră şi metal, dat fiind că locuiesc în peşteri şi grote de piatră.  Unele legende timpurii mai spun că trolii erau nişte simpli giganţi care trăiau în castele, noaptea, iar la lumină, se transformau în piatră, dar folclorul menţionează că puteau fi reprezentaţi la fel de bine şi ca pitici.

Troll_portrait

Troll_portrait (https://www.behance.net/IulyV)

O explicaţie a prezenţei lor în folclorul nordic pare să fie că trolii reprezintă rămăşiţe ale strămoşilor atât de veneraţi din Scandinavia, până la apariţia creştinismului în secolele 10-11. De atunci, aceste creaturi impunătoare şi atât de versatile în înfăţişarea lor au început să fie văzute cu ochi răi, drept creaturi malefice, foarte îmbătrânite. Spre exemplu, potrivit legilor din  acele secole, a devenit ilegal să încerci să trezeşti spiritele supranaturale care domină dealurile şi munţii, adică trolii. Atunci apare şi prima oară termenul de trol ca ceva nefavorabil şi păgân.

Trolii descind din rasa Jotun, asemănătoare Titanilor greci, cum spuneam, care acum au prins formă umană. Însă poveştile vechi şi folclorul nordic amintesc altfel înfăţişarea acestor uriaşi: cum că ar locui în ţinuturi ferite de ochii oamenilor, suspendaţi undeva în supranatural, ca după cortine ale naturii, că ar avea mai multe capete – până la 15, că unii troli ar fi ciclopi cu un ochi mobil în mijlocul capului, în funcţie de clanurile lor, care se sperie la lumina fulgerelor lui Thor. Însă majoritatea dintre ei e descrisă ca fiind urâtă, chiar hidoasă şi gigantică. Un trol faimos e descris în basmul norvegian “The Three Billy Goats Gruff”:

A fost odată ca niciodată trei iezi care trebuia să poposească pe un deal înverzit, să se îngraşe, iar numele tuturor era Gruff. Pe drum, cei trei iezi aveau de traversat un pod peste o cascadă, iar sub aceasta trăia un trol mare şi urât, cu ochi mari ca plăcintele şi un nas lung cât coada unei mături. Primul care a sosit a fost cel mai tânăr ied Gruff:

Trip, trap, trip trap se auzea pe pod.

“Cine tropăie pe podul meu?”, a răcnit trolul.

„Oh, sunt doar eu, cel mai mic ied Gruff, şi mă duc pe deal să mă fac gras” a spus el, cu o voce abia auzită.

„Acum vin să te înhaţ!”, reveni trolul.

„O, nu! Te rog, nu mă lua. Sunt prea mic. Aşteaptă până vine al doilea ied Gruff, e mult mai mare.”

„Bine, treacă de la mine”, răspunse creatura.

După o vreme, apare al doilea ied Gruff să treacă podul.

Trip, trap, trip trap, pe pod.

„Cine tropăie pe podul meu?” Răcni din nou trolul.

„Păi sunt al doilea ied Gruff, mă duc să mă îngraş pe deal”, se auzi, care nu mai avea o voce abia auzită.

„O, nu! Nu mă lua. Aşteaptă până vine al treilea ied Gruff, e mult mai mare.”

„Foarte bine, treacă iar de la mine”, răspunse creatura.

Dar imediat apare marele ied Gruff, care era atât de greu, că podul crăpa şi pârâia sub greutatea lui.

“Cine merge pe podul meu?”

“Sunt eu! Marele ied Gruff”, răspunse acesta, care avea o voce urâtă şi răsunătoare.

“Acum vin să te înhaţ!”

“Ei bine, vino! Am două coarne vechi, îţi voi scoate ochii până la urechi. Mai am şi mari copite cu foloase, zdrobesc tot, până la oase.”

Asta a şi făcut marele ied Grudd, după care aruncat a şi fost trolul în cascadă. Uşor-uşor, cei trei iezi au urcat dealul şi s-au îngrăşat atât de mult, că greu s-au mai întors acasă. Iar dacă grăsimea de pe burţile lor nu a căzut, şi-acum sunt la fel de graşi, că de n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit.

Dar comportamentul trolilor? Aici devine interesant.

Odată cu creştinismul care le-a stricat toată reputaţia de fiinţe ignorante şi uitate de zei, şi trolii au dat de gustul ranchiunii. Astfel se face că urmăreau creştinii şi încercau să le distrugă bisericile, aruncând cu forţa lor nemăsurată pietre şi bolovani imenşi ori transformându-se ei înşişi în roci, în lupta lor cu oamenii. Adevărul e că inteligenţi nu prea erau, dar puterea lor exista. Din fericire pentru oameni, trolii se fereau de locuri aproape de casele acestora. Din contră, conflictele le stârneau, evident oamenii. Avizi după comori şi bogăţie, aceşti cucereau natura şi plecau în goana după obiecte magice în tărâmuri sălbatice – de aici şi întâlnirile ocazionale cu creaturile nordice. Se mai întâmpla, rar, ca trolii să fure prinţese.

Troll_fullbody

Troll_fullbody

Dilema: buni sau răi?

Adevărul e că trolii se află undeva la graniţă, pentru că au cea mai importantă scuză: sunt de-a dreptul proşti. Singura chestie aiurită în toată această ecuaţie simplă e că, deşi sunt omnivori, trolii, la nevoie sau la ocazie, pot deveni canibali – de aici şi teama faţă de aceştia. În rest, sunt prea prostuţi ca să speriesau să înfricoşeze oamenii.

Se mai spune că trolii aveau putere de regenerare şi fiind element de foc, puteai să-l ucizi prin foc. Şi puterea lor de-a se transforma în piatră se lega şi de puterea de-a putea mânca orice, căci sucul lor gastric era atât de puternic, că anihila orice, voma lor rănind prada.

În modernism, însă, lucrurile stau uşor diferit. Şi ei la fel.

Lăsând la o parte semnificaţiile cuvântului în limbajul colocvial – trolul desemnând o persoană care face remarci răutăcioase sau provocatoare în mod intenţionat faţă de alţii – , în folclor îi găsim tot mari şi urâţi, dar consideraţi şi creaturi ale răului, ori pur şi simplu mistici. La marele Tolkien, deşi sunt creaturi făurite din pământ, dedicate pământului, hidoşi din cale-afară, chiar nătărăi, cu diferenţa că acum nu tolerează lumina puternică şi sunt 100% malefici. Mai exact, trolii sunt stăpânii malefici ai Pământului mijlociu, forţa brută a armatei împotriva oamenilor, dar şi muncitori puternici ce pot deschide Porţile Negre ale Mordorului, fiind înalţi de 3 metri.

La Rowling, însă, în prima carte, Harry Potter, Ron şi Hermione înfruntă la un moment dat unul, un trol de munte, chiar de Halloween,care păstrează tradiţia privind înfăţişarea, dar atât de proşti, că apariţia unuia la Hogwarts trebuie neapărat să fie doar o farsă, pentru că nu s-ar descurca să treacă de barierele magice.

În WoW, World of Worcraft, trolii apar ca fiind total schimbaţi, inteligenţi, puternici, independenţi, care învaţă rapid aptitudini şi chiar magie, care au propriile misiuni şi îşi folosesc astfel, iată, creierul! Pentru prima oară, trec de la statutul de idioţi la cu totul altceva.

O altă poveste norvegiană spune despre Esbern, care iubea o fată al cărei tată nu o lăsa să se mărite cu una, cu două, ci abia după ce ar fi construit o biserică mai întâi. Esbern se târguieşte cu un trol pentru asta, dar care îl condiţionează. Tânărul trebuie să afle numele trolului până acesta ridică biserica pentru el, altfel trolul va ramâne şi cu fata promisă, şi cu sufletul lui. Esbern n-a reuşit, dar la rugăciunile fetei, dar şi cu norocul de-a fi auzit-o pe nevasta trolului strigându-şi copiii cu numele acestuia, reuşeşte să treacă de provocare. De aici şi simbolistica rugăciunilor ca armă împotriva creaturilor malefice în poveştile nordice, dar şi ridicarea unor biserici atât  de maiestuoase – trolii fiind adesea păcăliţi să ridice astfel de clădiri.

Trolii au fost departajaţi în rase abia în filmul lui Andre Øvredal, Trollhunter, precum Ringlefinch, Tosseladd, Jotun, The Harding, Dovregrubben, The Mountain Kings etc. Spre exemplu, Tosseladd erau schizofrenici, foarte slabi, cu trei până la nouă capete (unul principal, restul simple protuberanţe), care cu timpul atrăgeau mai multe femei şi îşi dezvoltau puterea fizică, Raglefant din specia Raglefinch, care era cel mai grotesc trol cu sute de dinţi, ori Jotun, care locuiau pe munţii cei mai înalţi, denumiţi “Casa Giganţilor”. Regizorul a dorit să explice fiecare rasă în parte şi să vină cu explicaţia pietrificării şi a formării unor peisaje naturale fantastice în realitatea nordică. Pietrificarea, de exemplu, devine un proces normal pentru aceste creaturi care nu puteau transforma vitamina D în calciu. Filmul se bazează în ilustrarea trolilor atât pe descrierile mitologice, cât şi pe creaţiile artiştilor norvegieni cei mai cunoscuţi, precum Theodor Kittelsen şi Christian Skredsvig, care creionau trolii în funcţie de locul în care trăiau – cu protuberanţe pietroase, vegetaţie şi altele.

Acum, exilul lor modern este că nu mai sunt respectaţi cu atâta frică, nu mai sunt temuţi, odată cu puterea creştinismului, care le-a redus puterile. E trist că, în fond, trolii voiau doar să existe, asemenea animalelor, într-o comuniune cu natura, departe de civilizaţie, însă lăcomia oamenilor i-a transformat cu totul.

 Trolul e noul zombie

O calitate aparte pe care şi-au dezvoltat-o trolii în cultura populară modernă este aceea de zombi norvegieni, ei devenind creaturile supranaturale atât de populare în horror-urile nordice. Dacă americanii au zombi pe de o parte, reprezentaţi dezgustător, cu minte îngustă, dar în armate, aşa şi trolii apar în cinema-ul norvegian cu preponderenţă. Copiii din aceste tărâmuri de basm au crescut cu poveştile lor, mai ales prin cărţi şi ilustraţii pline de detalii şi imaginaţie, încă din anii 1800. Ele intenţionau să îi sperie şi să îi înveţe codul tradiţional al bunelor maniere, dar şi să ridice reticenţă în rândul celor care se încumetau să traverseze munţii Norvegiei de Nord, o zonă periculoasă, foarte întinsă, plină de zăpadă şi gheaţă. În plus, serveau drept explicaţie pentru formaţiunile naturii precum munţi, roci, fjorduri şi ale aspecte naturale care nu puteau fi explicate raţional, prin pietrificarea lor în lumina soarelui.

trollhunter

trollhunter

Totodată, în consumerismul de astăzi, trolii au devenit o atracţie pentru turişti. Pe lângă faptul că ei se nasc din ţărână şi se întorc în ţărână sub forma peisajelor norvegiene superbe, ei vin acum sub formă de păpuşi vesele, chiar copilăreşti, la mare căutare, cu totul diferiţi de cei din folclor.

 

Troll Hunter (Trolljegeren), Sundance Film Festival 2011

Troll Hunter (Trolljegeren), Sundance Film Festival 2011

Surse:

www.paranormalhaze.com, www.mythcreatures.co.uk, Trolls, culture and development, Joyce McCoffrey (www.ccb.ils.illinois.edu)

Leave a reply