Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Sfântul-martir al mitologiei românești

Ştiţi icoana aceea din casa bunicilor, cu un Sfânt în armură, călare pe un cal alb, cu suliţa pregătită să o înfigă într-un balaur?

Personal, eram de mică fascinată de imaginea asta. Mă gândeam că, ia uite, există povești religioase (toate sunt fermecătoare, dacă înțelegi simbolurile) care sunt mai mult decât pilde pentru copii ascultători și buni, de vreme ce eroii lor ucideau dragoni! O asociere cu atât mai incitantă pentru puști cu imaginație, care scotoceau prin poveștile biblice și istorisirile religioase după adversari misterioși, creaturi malefice ori supranaturale atent descrise, dincolo de simplitatea personajelor bune. Și tot pictura cu Sfântul Gheorghe și balaurul este cea pe care o priveam pierudtă, în casa bătrânească din Moldova, unde am copilărit sub influențe puternic creștinești. Sfântul Gheorghe, „purtătorul de biruință”, singurul pe care l-am regăsit într-o ipostază de erou mitologic, într-o mare de icoane și portretizări aparent simpliste.

Și pentru că numele de Gheorghe/George/Georgiana/etc/. sunt printre cele mai des întâlnite (cu toții avem un nea Ghiță, cel puțin, printre neamuri, ori un Georgel, Georgică & co.), ar fi frumos să cunoaștem mai mult decât un nume. Care este povestea acestui mare sfânt, cine a fost, ce-a făcut cu balaurul, cum îl sărbătoresc românii, ce treabă are el cu Sfântul Dumitru și, mai ales, care sunt cele mai frumoase și fermecătoare tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe, în cele ce urmează.

Cuprinsul:

  • Cine este Sfântul Gheorghe?

  • Sfântul Gheorghe și balaurul

  • Sfântul Gheorghe și sărbătoarea religioasă a acestuia

  • Sfântul Gheorghe în mitologia românească. Tradiții și obiceiuri magice

Traditii si obiceiuri de Sfântul Gheorghe, ilustrație de Otto Constantin

Traditii si obiceiuri de Sfântul Gheorghe, ilustrație de Otto Constantin

Cine este Sfântul Gheorghe

Născut dintr-o mamă din Palestina și un tată din Turcia (din Capadocia, care înseamnă “regiunea cailor frumoși”), la sfârșitul secolului al treilea, Gheorghe și-a urmat tatăl, devenind ofițer de armată. Pentru că și-a dovedit foarte rapid devotamentul și forța, a devenit curând membru al gărzii personale al împăratului roman Dioclețian. Din păcate, acesta a pornit persecuția creștinilor din imperiul său, la care Gheorghe a refuzat să participe, mărturisind că este el însuși creștin.

Furios, Dioclețian l-a torturat pe “trădătorul” armatei sale și l-a executat prin decapitare, pe 23 aprilie, anul 303. Impresionați și afectați de suferința tânărului creștin, Împărăteasa Alexandra și preotul păgân Atanasie din Alexandria au trecut și ei la creștinism și au suferit consecințele. Trupul lui Gheorghe a fost trimis înapoi la mama sa, iar creștinii l-au sărbătorit ulterior ca martir.

Unii cercetători cred că numele de Gheorghe provine din dialectul din Capadocia, geror însemnând sfânt, iar gyon luptă – sfântul luptător.

Citește, dacă vrei, o poveste detaliată, plină de simboluri despre  confruntarea marelui mucenic Gheorghe, a împăratului și-a vrăjitorului Atanasie

Sfântul Gheorghe și balaurul

Pentru că iconografia îl reprezintă călare pe un cal alb, ucigând un balaur sau o creatură de formă de șarpe, povestea din spatele imaginii a atras o mare  curiozitate privind semnificația sa. Unii îl cred un cavaler ucigător de dragoni, balaurul fiind considerat „balaur al frigului”.

Există o legendă conform căreia un dragon își făcuse  cuib într-un izvor (sau lac) care aproviziona un oraș cu apă, ceea ce amenința viața locuitorilor. Aceștia, de teamă, îi ofereau creaturii “ofrande” umane, sacrificate zilnic și alese prin tragere la sorți. Într-o zi, s-a nimerit ca prințesa locului să fie victima promisă dragonului, dar de asemenea s-a nimerit să fie în apropiere și Gheorghe, care călătorea în zonă. Curajosul tânăr a înfruntat  balaurul, invocând Sfânta Treime, l-a ucis și a salvat prințesa. Datorită acestei victorii, localnicii păgâni au trecut la creștinism. Desigur, este doar o legendă.

Altă simbolistică este bătălia simbolică dintre creștinism (Sfântul Gheorghe) și Satana (dragonul) ori între Arhanghelul Mihail și Lucifer.

O altă variantă a legendei povestește despre cum dragonul ucidea localnicii și, de aceea, aceștia au început să-I ofere două oi pe zi pentru a-l liniști. Când au rămas fără animale, au început să-i ofere copii. Când și fiica împăratului a fost aleasă, călătorul Gheorghe a ucis balaurul și, ca răsplată, împăratul a construit o biserică acolo unde a murit creatura.

Foarte fin reprezentată este biruința Binelui asupra Răului în iconografia ortodoxă, în detalii subtile: Sfântul Gheorghe apare înarmat cu o suliță extrem de subțire și simplă, ucigând demonul-balaur de la picioarele sale. Când există credință, Binele învinge foarte ușor Răul.

Sfântul Gheorghe și sărbătoarea religioasă a acestuia

Începem puțin pe plan internațional, unde Sfântul Gheo a fost foarte popular datorită trăsăturilor sale de  caracter: curaj, devotament, putere, credință, puritate… de aceea acest purtător de biruință de origini turcă și palestiniană a devenit sfântul protector al Angliei, Portugaliei, Beirutului, Serbiei, Lituaniei, Etiopiei șamd. Un stat mic din Caucaz l-a iubit atât  de mult, că și-a ales numele de Georgia.

Pentru creștinism, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai slăviți și îndrăgiți, fiind printre puținii cu statut de sfânt-soldat al ortodoxiei. Martir și model de viață, acesta este respectat chiar și de o parte din musulmani.

Sărbătoarea ține 3 zile – Ajunul, sărbătoarea propriu-zisă și Calul lui Gheorghe

Sfântul Gheorghe în mitologia românească. Tradiții și obiceiuri magice

Traditii si obiceiuri de Sfântul Gheorghe, ilustrație de Otto Constantin

Traditii si obiceiuri de Sfântul Gheorghe, ilustrație de Otto Constantin

Cea mai fermecătoare parte a legendei sfântului soldat este cea care ține de mitologia românească. Sângiorzul, unul dintre cele mai importante figuri ale acesteia, împletește factorul creștinesc cu cel păgân, Sfântul Gheorghe devenind un simbol dual, ca sfânt și ca divinitate agro-pastorală dacică.

„Sfantul Gheorghe cand alearga cu calul sau imprejurul pamantului, iarba inverzeste, codrul infrunzeste, pamantul se deschide si primăvara vine”, Datinile poporului roman de Elena Niculita Voronca.

Sărbătoarea era, din păcate în timpuri aproape apuse, protectorul păstorilor, turmelor și hergheliilor, stârnind în mod fascinant tradiții de Sfântul Gheorghe care implicau practici de magie agrară și antropopaică (atribuirea de însușiri psihice și stări afective umane, animalelor sau celor neînsuflețite), straie formate din verdeață, crengi și plante mistice, descântări erotice și apă fermecată.

Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru = dualitate de ordin mitologic, care simbolizează ciclul cosmic al nașterii și morții

M-am bucurat nespus să găsesc o paralelă între trezirea naturii la  viață și adormirea ei, în cadrul anului calendaristic. Cred că este atât de profundă corelarea spirituală între Sfântul Gheorghe, divinitate a vegetației, protectoare a naturii înverzite, al animalelor (oi, vaci, cai), considerat și Cap mare de primăvară, și Sfântul Dumitru (Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cu o poveste contemporană cu cea a lui Gheo), cel care deține Cheia pentru a închide perioada frumoasă și verde pentru a da naștere anotimpului rece (26 octombrie) – cei doi stâlpi calendaristici pentru români.

Sfântul Gheorghe era considerat zeu tânăr, protector al vegetației, călare pe un cal, divinitate care deschidea anul pastoral. El prelua cheile vremii și-ale timpului de la Dumitru pentru a deschide anul pastoral.

Ajunul de Sfântul Gheorghe, 22 aprilie

Sângiorzul vacilor / Alesul

E o sărbătoare dedicată ciobanilor: se aleg ciobanii, locul stânei, mieii și oile pentru primul muls, dar și pregătirea primului caș.

Primul muls era un ritual magic, făut printr-un colac sau coroană de plante magice, iar găleata unde se punea laptele avea marginile împodobite cu fire de salcie și un ban de argint. După muls, coroana era aruncată într-o fântână, pentru a spori laptele muls de la animale, odată cu zicala: “așa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână”.

În unele comunități, în jurul găleții se punea un colac din făină de grâu, apă și sare, uns cu gălbenuș de ou – după muls, doi păstori trăgeau de el și cel care rămânea cu partea mai mare, se considera că va avea noroc la oi.

Mânecătoarea

Tot împotriva strigoilor și strigoaicelor, se foloseau plante miraculoase precum usturoiul, rugul de măceșe, pelinul, rostopasca sau leușteanul. De asemenea, oamenii produceau zgomote de bucium, se afumau vitele, grajdurile și stânele, se așezau ramuri de rug la ferestrele și ușile grajdurilor ori se ungeau ugerele vacilor cu usturoi.

Împroorul

Animalele erau scoase la pășunat pe rouă, pentru sănătatea lor și pentru a spori ploile fertilizatoare.

Ziua Sfântului Gheorghe

Țăranii pregăteau brazde verzi în formă pătrată, în care înfigeau ramuri de salcie și flori galbene (calce, în Bucovina). Capul familiei împodobea stâlpii porilor, caselor, grajdurilor și grădinilor pentru a proteja împotriva strigoilor și strigoaicelor – care îmbolnăveau vacile de lapte și animalele, în general. Se obișnuia, de asemenea, să se înfigă o furcă cu dinții în sus lângă poarta casei și la intrarea în grajd, petrecute împrejur cu un brăcinar de fecior (cureaua care se  strânge în jurul ițarilor).

Tot în Bucovina, ramurile verzi și podoabele înverzite se păstrau tot timpul anului ca leac împotriva frigurilor și pentru a fi mixate în hrana animalelor ori lângă cuibarele cloștilor, împotriva forțelor malefice ale strigoilor, dar și pentru fertilitate.

Și donițele de muls vacile erau împodobite cu  flori de primăvară și verdeață pentru a fi prinse în tinda casei, ca în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, apa și verdeața tocată să fie amestecate în hrana animaellor, pentru a spori laptele vitelor și a fi protejate.

Tradițiile de Sfântul Gheorghe se leagă și de iubire, bineînțeles. În cele trei zile de sărbătoare, se practicau ritualuri pentru a afla ursitul ori ursita ori pentrua avea noroc în dragoste.

Riturile fetelelor

Fetele gata de măritat priveau noaptea în cofa plină cu apă pentru a-și vedea alesul. Ori, dimineața, puneau coroane verzi împletite frumos cu flori în mijlocul drumului – dacă dragul lor nu călca pe ele, însemna că se vor căsători în acel an. Coronițele erau păstrate tot anul pentru a fi utilizate ca leac pentru boli ori pentru farmece de dragoste.

Un obicei de Sfântul Gheorghe era ca fetele să semene usturoi de păstrat anul  viitor, pentru a-l mânca și astfel a dobândi virtuți care să le ajute să se mărite.

O tradiție foarte frumoasă era ca fetele să plece pe furiș, înainte de-a se scutura roua, în pădure, departe de sat, pentru a culege mătrăgună și năvalnic, plante miraculoase care, puse în pod sau sub streașina casei, le-ar fi adus pețitori bogați. Ce este aproape magic la acest ritual este că fetele luau și un colac descântat cu ele și, în pădure, dansau și jucau împreună, mâncau colacul, stropeau cu vin locurile din care rupseseră plantele și se întorceau acasă cu un “steag” format din ramuri de copac împodobite cu panglici colorate.

Practicile de vrăjitorie nu lipsesc din tradițiile și obiceiurile de Sfântul Gheorghe, de vreme ce mătrăguna era păstrată pentru vindecarea bolilor sau practicarea vrăjilor de măritiș pentru fetele mai urâte sau bătrâne, dar și a vrăjilor de noroc, de îmbogățire ori pentru a spori laptele vacilor. Doar că mătrăguna, plantă magică, putea aduce și ghinion, nenorociri, nebunie, urâțenie sau moarte, dacă erau folosite în scopuri malefice.

Riturile bărbaților

Nici flăcăii nu erau mai prejos, de vreme  ce porneau și ei înainte de răsăritul soarelui la căutat de iarba fiarelor, care putea să anuleze vrăjile și să le ofere puteri miraculoase. În ajun, porneau într-o dumbravă vecină cu o cofă de apă neîncepută, pe care o ascundeau fiecare într-un colț. După ce rosteau numele fetei de care erau îndrăgostiți, tinerii se încingeau într-o horă, cântând din fluiere. Pare magic, nu? La răsărit, priveau în apă și, dacă în ea se afla un fir de iarbă, însemna că se vor însura cu fata iubită și  vor fi fericiți până la adânci bătrâneți. Dacă găseau o floare uscată, se credea că nunta nu va avea loc anul acela. Dacă se găsea pământ, se credea că vor muri în curând.

Se purta în aceste  zile și “urzicatul”, obicei magic prin care tinerii din zonele tradiționale cu rol de-a spori norocul și puterea pentru activitățile solicitante care urmau (cele agrare). Ei luau urzici și se atingeau pe furiș pe părțile neacoperite, convinși că astfel vor fi în putere, harnici și spornici, cât și sănătoși pentru sezonul cald care urma. Tradiția era ca în această zi să nu dormi pentru că deveneai somnoros tot timpul anului.

Cei căsătoriți

Femeile, în special, practicau magia pentru noroc în gospodărie. Dimineața de Sfântul Gheorghe, chiar înainte de răsărit, cele căsătorite plecau în pădure pentru a culege plante mistice (untul vacii, mulgătoare etc.) care, adăugate în hrana vacilor, ar spori laptele de bună calitate.

Un alt obicei de Sfântul Gheorghe era  prepararea “unsorii oilor” – unguent din plante și grăsime animală care, aplicat pe ugerul oilor, le apăra de boli.

Cea mai frumoasă tradiție sau obicei în comunitățile tradiționale era ca dimineața să se aprindă focuri fie în vatra casei, fie în ogradă, în mod ancestral (frecarea a două bețe uscate de lemn), peste care tinerii săreau pentru a se purifica și a se apăra de forțe malefice.

Ce se mai păstrează în comunitățile românești, astăzi? Prea puțin… Sătenii împodobesc stâlpii porților cu oronițe și ramuri verzi de salcie înmugurită, dar și cu flori galbene de calce. De ce? Semnificația ancestrală este, și-acum, tot mai pierdută.

Calul lui Sfântul Gheorghe – 24 aprilie

Animalul magic, supranatural, calul pe care se află Sfântul Gheorghe, desemnează a treia zi de sărbătoare la fel de importantă, căci în această zi nu se lucrează deloc, pentru ca sălbăticiunile să nu atace animalele casei.

Alte tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Gheorghe

  • Se ungeau cu usturoi spațiile exterioare – pragul ușii, ferestrele, hornul, dimpreună cu semnul crucii
  • Se stropeau ritualic oamenii, animalele și obiectele de gospodărie, pentru prosperitate și sănătate
  • Băieții udă fetele pentru a nu se apropia de ele strigoaicele și pentru a nu se transforma în ele
  • Oamenii se scaldă înainte de răsărit în apă de izvor, pură, pentru a fi sănătoși tot anul
  • Se seamănă busuioc înainte de răsăritul soarelui pentru cinste
  • Preoșii și oamenii ies la sfințit și rugat pentru ploaie și fertilitatea câmpurilor

Mulțumiri lui Otto Constantin pentru ilustrațiile originale 

 

Surse:

Independent.co.ukDescopera.ro, Crestinortodox.ro, Cimec.ro

Leave a reply