Noaptea Sfantului Andrii: noaptea spaimei si-a strigoilor, dar si a magiei albe

29/11/2017

Bufnele posomorâte,
În a lor cuiburi trezite,
Țipă cu glas amorțit.
Lupii urlă împreună,
Cu ochi roși țintiți la lună,
Câmpul geme, codrul sună,
Satan pe deal s-a ivit!

(Vasile Alecsandri, Noaptea Sfantului Andrii)

De departe, sarbatoarea Sfantului Andrei, stiuta odinioara dreptZiua Lupului, este una dintre cele mai interesante si pline de substraturi, daca analizam complexitatea de ritualuri, credinte, creaturi mitologice care graviteaza in jurul ei. Un val de sacralitate invaluie aceasta punte intre anul vechi si anul nou si da curs unor adevarate scenarii fantastice – dar nu de adormit copiii. Si, din nou, dragostea si moartea joaca o hora a lor.
Sarbatoarea Sfantului Andrei aduna laolalta creaturi magice si ritualuri mistice, vraji de dragoste si previziuni, moarte si iubire. Mai importanta decat ziua este noaptea, in care se pogoara patronii lupilor, Petru si Andrei, iar cetele de strigoi si ritualurile de protectie ale satenilor imbraca timpul in magie. Un inceput al noului an si o izbanda asupra spiritelor mortilor insetate de razbunare prin roadele de pret: usturoiul, graul, macul, canepa…
Ilustratii de Otto Constantin

Sat romanesc - pictura

“Sat romanesc”

Sarbatoarea lui, sarbatoarea strigoiului

Viu si mort, strigoiul e profund legat de noaptea Sfantului Andrei. Ce se intampla intre 29 si 30 noiembrie pare un film horror in care zombii sunt inlocuiti de strigoi vii si morti, inclestati in lupta intre ei si intre ei si cei vii deopotriva.
Cu toate ca amploarea si credinta in povestile de la sate s-au risipit, nu inseamna ca asta se intampla si cu farmecul lor. Pe vremuri, se credea ca strigoii vii sunt un rezultat al legaturilor incestuoase dar si cei care aveau semne din nastere. Pecetea lor e o vertebra in plus iar, in noaptea Sfantului Andrei, sufletul persoanei cu o astfel de pecete iese din corp si pleaca la lupta cu ceilalti strigoi, ramanand cu zgarieturi pe fata ca semn al luptei.
Insa strigoi vii puteau fi si copiii nascuti de femei care au facut farmece sau au furat in timpul sarcinii, copiii abandonati sau nebotezati, cel de-al saptelea sau al doisprezecelea copil de acelasi sex si fratii nascuti in aceeasi luna. Ei puteau fi recunoscuti prin acea vertebra in plus, prin deochiurile pe care le fac, prin nasul rosu sau chelie in varful capului sau printre cei care nu mananca usturoi si ceapa si se feresc de tamaie.

"Iesitul strigoilor" (pictura de Otto Constantin)

“Iesitul strigoilor”

Pe de alta parte, strigoi morti sunt cei care au facut rau in timpul vietii, cat si sufletele confuze ale celor decedati care ratacesc pe drum in calatoria lor spre lumea de dincolo, din cauza tristetii. O tristete explicata prin faptul ca ar fi fost strigoi in viata, ca li s-ar fi gresit sau ca li s-ar fi facut randuielile funerare, ca li s-ar fi furat legatura ca n-ar fi fost paziti in timpul bolii sau dupa moarte. Asta nu poate sa nu imi aduca aminte de tema des intalnita in cinematografia japoneza – cu siguranta si in altele – unde personajele ratacite se lasa mancate de intuneric si devin personajele negative sau pur si simplu extrem de triste din filmele anime – cele care, cu ajutorul celor alesi, pot sa-si regaseasca nirvana. Dar despre japonezi in alte povesti.
Strigoii pot fi foarte periculosi pentru fiintele vii, pentru ca ei colinda si apele, si pamantul vestindu-si venirea cu strigate infricosatoare, calare pe butoaie sau pe cozi de matura, ca vrajitoarele universale, inarmati cu fuci si coase, dansand halucinant la raspantii de drumuri pana la sosirea zorilor.
Daca strigoii vii “se rostogolesc de trei ori” si fug pe hornul casei pentru a cauta animale in care sa-si gaseasca ascunzatoare pana la lupta cu cei morti, strigoii vechi sunt cei aducatori de groaznicele grindini, ploi, foc si seceta.Baietii rai sau, mai bine zis, mai rai care isi fac simtita prezenta in noaptea Sfantului Andrei raman strigoii morti: oameni care au fost ucisi ori care nu si-au terminat misiunea in viata. Tudor Pamfile, un scriitor roman pasionat de etnografie si mitologie romaneasca, chiar amintea:“Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini”.

De aici si traditiile ceva mai cunoscute…

… in care oamenii de la sat – daca mai sunt pasionati de ritualuri si traditii romanesti – ung casele oamenilor, ferestrele si grajdurile cu usturoi; femeile intorc oalele si canile cu gura in jos pentru a nu permite strigoilor sa-si faca culcus si scot cenusa din sobe pentru a nu le tine de cald. Strigoii, infometati de sange – sau de mancare – au noroc cu cei care arunca paine prin curte pentru a-i tine departe de case. Nimeni n-ar vrea sa-si gaseasca mamaliga sau bucatele incepute peste noapte…

“În cazul în care se bănuia prezența unui strigoi în comunitate (boli cu cauze necunoscute, secetă sau ploaie excesive) se proceda la anihilarea acestuia prin practici speciale de destrigoire. Acestea se realizau cu ajutorul unor obiecte şi substanţe speciale: pietricele, făcăleţ, măceş, rogojină, usturoi, cuie, ouă clocite, busuioc, vin, tămâie, cuie de fier, nisip, utilizate în diferite moduri.”

"Strigoi" (pictura de Otto Constantin)

“Strigoi”

Noaptea de spaima, noaptea lupilor

Poate ca ghemul de povesti si de traditii este atat de complex si datorita faptului ca Andrei e un sfant celebrat in mod special ca apostolul care a influentatlocuitorii meleagurilor romanesti. Este pragul dintre vara si iarna, dintre lumina si intuneric, este sarbatoarea care permite impletirea planului malefic cu cel benefic – creaturi malefice revin la viata prin deschiderea cerurilor, dar e si prilej de a sfida destinul, a-ti vedea ursitul si a face previziuni despre anul care vine.
Un element fantastic legat de sarbatoarea Sfantului Andrei este reprezentat de lupi. Stim prea bine si legatura geto-dacilor cu lupul… Se spune ca in noaptea aceasta magica, lupii se adunau sa cleveteasca si cine avea ghinionul sa ii auda intalnea moartea. De aceea, in satele de odinioara, oamenii nu maturau si nu aruncau nimic afara pentru a nu atrage lupii sa le manance lighioanele. Pe de alta parte, cu toate ca satenii se fereau de aceste creaturi malefice care furau mintile oamenilor si rodul pamantului, aveau sansa sa afle si cum va fi anul nou si ce noroc vor avea fetele in dragoste si casnicie. Vechile credinte au dat nastere multor ritualuri specifice noptii Sfantului Andrei, precum plantarea graului in vase cu apa pana la Anul Nou si taierea de ramuri de copac, ce aduc aminte de vechile ritualuri agrare, atat de prezente in viata satului. Insa lupul ramane elementul esential al traditiilor si superstitiilor legate de aceasta sarbatoare. Il avem des intalnit ca motiv si in literatura romaneasca, cum se intampla cu Noaptea Sfantului Andrii, a luiVasile Alecsandri:

(…)
Bufnele posomorâte,
În a lor cuiburi trezite,
Țipă cu glas amorțit.
Lupii urlă împreună,
Cu ochi roși țintiți la lună,
Câmpul geme, codrul sună,
Satan pe deal s-a ivit!
(…)

Exista o stransa asociere a sarbatorii Sântandrei (Cap-de-Iarna) – divinitate dacica simbolizand lupul. Conform povestilor culese, Andrei ar fi fost calauzit in misiunea sa de crestinare a urmasilor lui Zalmoxe din “taramurile lupilor” chiar de Marele Lup Alb. Cum lupul e simbol al maleficului, legendele amintesc de marile puteri ale lui Andrei de a vindeca rani, de a pazi turmele de oi in fata lupilor, de a ii imblanzi si “lega gurile lupilor”. Insa aceasta putere l-ar fi ajuta sa supuna haitele de lupi – singurii fara un conducator al lor – intr-atat inca acestia ar fi ajuns sa-l indrageasca si sa protejeze dacii.De unde frica de lupi si ulterioarele ritualuri de protectie, totusi? Ei bine, Lupul Alb ar fi fost metamorfoza unui preot indragit de Zalmoxe, aparatori ai dacilor. Slabi de inger si, treptat neincrezatori in aparatorii lor, dacii s-ar fi intors impotriva lupilor si i-ar fi ucis – actiune care le-ar fi adus ulterior infrangerea in fata romanilor.

Numele de Andrei provine din grecescul ἀνδρεία, care inseamna masculin, viteaz, valoros

"Pazitul usturoiului" (pictura de Otto Constantin)

“Pazitul usturoiului”

Sfantul usturoi cel de toate zilele. Magia alba: obiceiuri si ritualuri de ursire

Ca si in filmele cu vampiri, usturoiul e foarte popular in noaptea Sfantului Andrei. Viata satului de altadata includea si o petrecere cu tineri care se numea chiar Pazitul Usturoiului, cand fetele aduceau trei capatanifiecare, pe care le puneau intr-o covata pazita de o femeie batrana, la lumina calda a unei lumanari. Sfintit in asemenea ritual, usturoiul devenea leac pentru boli pentru intregul an. Iar uns pe piele (nu doar pe case), usturoiul proteja oamenii de teribilii strigoi pana la cantatul cocosilor,cand acestia se retrageau in maleficul lor.
De Ziua Lupului, la sat se oferea vecinilor si se bea covasa, o bautura dulce-acrisoara din malai si faina sau din mei (asemanatoare cu braga), ca semn aducator de spor si protectie – care ar fi facut in asa fel incat vacile lor sa dea lapte bogat si gustos, iar ei sa fie feriti de spaima strigoilor in acea zi.
Exista si traditia bocetului Andreiului, in care fetele obisnuiau sa croiasca o papusa din carpe ca pe vremuri, numita Andreiu, pe care o asezau pe un pat si imitau un bocet, in semn de jelire la moartea vechiului an.
Cum aminteam de ritualurile care iti anuntau si norocul in dragoste, in noaptea Sfantului Andrei se pregatea “turta de Indrei” din faina, apa si sare, masurate cu o coaja de nuca. Fetele care mancau turtele urmau sa-si viseze viitorul sot venind sa le ofere apa.
E si noaptea magica a vrajilor si farmecelor de dragoste facute de tinere pentru a afla ce noroc vor avea in dragoste in noul an. Ele isi vedeau viitorul facand un colac in mijlocul caruia puneau un catel de usturoi, pe care il lasau timp de o saptamana la loc calduros. Daca usturoiul incoltea, norocul avea sa vina.
Fetele isi aflau viitorul si in alte feluri: fie puneau mana pe un par al gardului, seara, si pe al noualea numarat il insemnau cu un fir rosu, iar a doua zi vedeau daca acest par era drept si neted sau noduros – precum ursitul lor – fie mergeau la o fantana in care coborau o lumanare aprinsa, pana la nivelul apei si isi vedeau ursitul in imaginea formata la suprafata.
O ampla culegere a povestilor, traditiilor si ritualurilor stravechi ale acestei sarbatori gasesti aici (Institutul National al Patrimoniului).

"Bocetul Andreiului" (pictura de Otto Constantin)

“Bocetul Andreiului” (pictura de Otto Constantin)

Surse:
http://www.cimec.ro/
https://www.historia.ro/
https://www.crestinortodox.ro/
https://www.wikipedia.org/

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.