Creaturile magice sau animalele fantastice au fost primele de care ne-am ataşat într-un mod inexplicabil pentru noi, în copilărie, citind dragile poveşti. De altfel, şi desenele animate ilustrau intens puterile supranaturale pe care le aveau personajele sale – de cele mai multe ori animale ori creaturi. Dovadă că suntem atraşi şi fermecaţi de lumea ascunsă vieţii normale, de acele fiinţe cu mult mai misterioase şi mai complexe decât omul. Copii fiind, poate că ne era şi mai uşor de empatizat ori de a înţelege universul prin relaţiile imaginare cu aceste creaturi magice, animale care prindeau glas când şi când, eroi personificaţi, dar care se manifestau cu mare patos şi afecţiune, explicând atât de frumos şi clar lucrurile care ne copleşeau. Ideea că atunci când suntem mici devenim mai apropiaţi şi fascinaţi de animăluţe şi creaturi care abia prind glas este confirmată şi de specialiştii în psihologia copiilor. Basmele, poveştile, cărţile ilustrate şi desenele cu animale şi creaturi mitice cu atribute umane ne dau lecţii de viaţă fără acea figură autoritară lipsită de magie a adulţilor.
Dar de ce menţinem această legătură caldă şi aceeaşi familiaritate cu ajutoarele necuvântătoare ale eroilor de basm? De ce avem credinţa, poate nu la fel de puternic ca-n copilărie, faţă de personajele fantastice atât bune, cât şi rele? De ce preferăm fantasticul în continuare?
playful_snow_harpy_by_sakimichan
snowman by bonnysaintandrew
Din fericire, copiii din noi rămân în adulţii care devenim. Pentru aceste cazuri fericite, în care ne includem unii dintre noi, nu iese fum fără foc. Poate că, în spatele existenţei mitice a vampirilor, monştrilor ori a creaturilor cu puteri supranaturale care duc o călătorie simbolică prin lume, există un sâmbure de adevăr. Poate că semnificaţiile sunt cu mult mai profunde decât credem. Poate că nu înţelegem cu totul lumea şi raţiunea este, uneori, învinsă de inexplicabilul universului infinit. Şi-ar fi plictisitor să refuzăm magicul să se manifeste cum poate el mai bine. Sursa şi galerie foto : Animal Magic by techgnotic Cele două întrebări din finalul articolului original au suscitat răspunsuri din partea utilizatorilor de deviantart şi iată că printre cele mai populare creaturi mitologice şi fantastice preferate de ei ca “ghizi spirituali” se remarcă detaşat LUPUL, urmat de DRAGON. Primul pentru loialitate, rezistenţă, forţă de supravieţuire, graţie şi putere, curaj şi dualitate. Dragonul pentru că este muză şi înţelepciune, o forţă străveche. Mai sunt amintite creaturile precum vârcolacul, ursul, unicornul, grifonul, calul şi câinele.