Vârcolacii alfa, beta și omega

28/02/2016

Am mai vorbit despre vârcolacii alfa, dar există și cei beta sau omega, mai puțin norocoși în cultura populară. Este deopotrivă interesant și amuzant, cât și îngrijorător că există în generația de adolescenți – tinere persoane care chiar cred în aceste creaturi mitice și în legitimitatea lor, asumându-și spiritele animalice.
În cadrul atâtor articole despre legenda vârcolacilor alfa, beta sau omega, comentariile sunt savuroase. Unii îi consideră nebuni pe cei fascinați de acest mit, în timp ce “nebunii” în cauză își iau foarte în serios statutul de vârcolaci alfa ori de spirite animale.

Vârcolacii alfa

Vârcolacii alfa sunt considerați, de când au apărut și în studiile behavioriștilor din secolul XX, conducători, cuplul de alfa care suprimă competiția și controlează ierarhia lupină. Sunt cei care transmit lumina cunoașterii mai departe, în generațiile următoare, cei care dețin gena specială, cei care apar în poveștile nemuritoare drept provocare a eroului mitologic. Dacă despre vârcolacii alfa știm că sunt liderii haitei de lupi, cei care au puteri fantastice și își pot coordona altfel transformările, ceilalți sunt mai asupriți de soartă.

varcolacii alfa, omega si beta

Sursa: http://orig11.deviantart.net/

Vârcolacii beta

Săracii vârcolaci beta sunt, aparent, cei ghinioniști – fie au fost mușcați de alt lup, fie sunt prada unui blestem. Cert este că nu își doresc să fie vârcolaci. Mai ales că își schimbă forma involuntar și nu prea pot fi controlați decât de lună. Unele povești spun că pot anula blestemul dacă evită sângele uman ori dacă ucid vârcolacul alfa care i-a mușcat. Mai bine stau lucrurile în familia de vârcolaci, când alfa și beta sunt înrudiți – nu se pot ataca.
În orice caz, nu s-au scris prea multe despre vârcolacii beta, nici despre rolul lor în ierarhia lupină. Mai multe se cunosc despre alfa și omega – evident, pentru că și literele asociate sunt mai cunoscute culturilor lumii – dar masculul beta este, de fapt vice, al doilea în ierarhie, ajutorul liderului, conducător peste toți, în afară de cei alfa. Este interesant că există masculi beta, cât și femele beta – ce mine că nu există sexism aici! În general, se presupune că lupii beta preiau conducerea celui alfa atunci când acesta este rănit sau ucis, la fel întâmplându-se și în cadrul legendelor cu vârcolaci. În cazul lupilor, nu prea există o ierarhie specifică sau categorică, fiind importanți mai degrabă cuplurile de părinți. Rivalitatea dintre alfa, beta și restul apare în sezonul împerecherii, dar și al hrănirii – cei alfa le permit celor beta să mănânce odată cu ei oricând e cazul, pentru că legile naturii impun adeseori ca cei mai puternici după alfa să le preia locul la nevoie. Lupii beta au avantajul de-a se bucura de privilegii ca secunzi, de-a întemeia familii și de-a deveni alfa în cadrul acestora, când este cazul. Asocierea cu vârcolacii beta are adeseori de-a face cu rivalitățile cu cei alfa, în povești, dar rar este cazul. Mai degrabă există această poziție în lumea reală, nu în povești, distincția făcându-se doar între vârcolacii alfa și omega.

Vârcolacii omega

Am întâlnit de atâtea ori expresia de “lup singuratic”, deși nu prea avem habar de la ce a pornit. Vârcolacii omega sunt vârcolacii singuratici, care nu au niciun grup de care să aparțină, nici puterea necesară. Sunt izolați, degradați la condiția de paria. Și nu ne referim doar la masculi, ci și la femele, deopotrivă, fiind cele subordonate femelei alfa, evident.
În lumea internauților, cele mai populare sunt testele despre ce fel de vârcolac ești – alfa, beta sau omega – copilărești, dar amuzante, și toate se leagă de felul tău introvertit sau extrovertit de a fi, cât și de capacitățile de lider sau condus, cum era de așteptat. Norocul lor e că sunt mai cunoscuți decât cei beta, pentru că dualitățile prind mai bine în psihologia umană și în trendurile noastre. Cei omega sunt slabii din ierarhie, outsiderii – care pot “da bine” comunităților tocmai prin acest statut distinc de mediocritate. Vârcolacii omega sunt cei mai slabi din comunitatea lor, dar mai puternici decât oamenii – ei bine, logic. Pare-se că până și blana lor este mai lungă și mai rigidă, cu ochii galben-închis sau albaștri. Și sunt singuratici.

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.